Business 18 Mai 2016 14:12
Presedintele Camerei de Comert Bucuresti, Petre Sorin Dimitriu, este urmarit penal de DNA pentru obtinerea nelegala si schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene, in dosar fiind cercetati si alti fosti directori din cadrul institutiei.

Petre Sorin Dimitriu, presedintele Camerei de Comert Bucuresti, a ajuns miercuri dimineata la sediul DNA, unde a fost audiat in dosarul in care a fost inceputa urmarirea penala impotriva sa pentru "folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene", se arata intr-un comunicat DNA, informeaza MEDIAFAX.

In acelasi dosar mai sunt cercetati si Nicolae Vasile, vicepresedinte al Camerei de Comert Bucuresti, la data faptei, cu privire la savarsirea infractiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, Laurentia Vasilescu, director economic al Camerei de Comert Bucuresti, la data faptei, sub acuzatia de schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene si Gabriel Mihut, director general in cadrul Camerei de Comert, la data faptei, cu privire la savarsirea infractiunii de schimbarea, fara respectarea prevederilor legale, a destinatiei fondurilor europene.

Procurorii arata ca "in contextul implementarii a trei proiecte finantate din fonduri europene, in cursul anului 2009, suspectul Dimitriu Sorin-Petre, in calitate de presedinte al Camerei de Comert Bucuresti, a atestat, in mod nereal, ca institutia pe care o conducea indeplinea conditiile cerute de legislatia Uniunii Europene, pentru a putea obtine fonduri nerambursabile. In realitate, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti se afla intr-o situatie de excludere, deoarece inregistra obligatii restante (datorii) in cuantum total de 682.811 lei, reprezentand drepturi de proprietate intelectuala, varsaminte de la persoane juridice pentru persoane cu handicap incadrate, impozit conventii civile. "

Prin deciziile luate, institutia condusa de Sorin Dimitriu a beneficiat de o finantare nerambursabila in valoare totala de 11.633.202,42 lei.

Citeste si:
Percheziții DNA la Ministerul Finanțelor. Biroul unui șef din...
Percheziții DNA la Ministerul...

"In aceeasi perioada, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti Dimitriu Sorin-Petre, beneficiind de ajutorul suspectilor Mihut Gabriel-Dan si Vasilescu Laurentia a schimbat destinatia sumei totale de 288.984 lei prin semnarea unor ordine de plata in baza carora banii respectivi au fost transferati in contul curent al institutiei pe care o conducea si folosita ulterior pentru derularea activitatii curente", mai arata DNA in comunicatul de presa.

Apoi, in luna august 2009, ca urmare "a unei conduite a suspectului Vasile Nicolae, Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, desi avea obligatii restante (datorii) in cuantum de 226.360 lei, a obtinut pe nedrept suma de 6.911.684,94 lei, in contextul implementarii unui alt proiect finantat din fonduri nerambursabile".

Citeste si:
Pas important în dosarul Visa Waiver, prin care românii ar putea să...
Pas important în dosarul Visa...

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti a beneficiat astfel de fonduri nerambursabile in valoare totala de 18.544.887,36 lei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.