Cotatiile monedei nationale au revenit la 4,5 lei/euro in prima parte a zilei de joi, dupa ce miercuri au coborat sub 4,49 lei/euro, evolutia de joi fiind influentata de declaratiile guvernatorului BNR, Mugur Isarescu.
Isarescu a afirmat miercuri ca moneda nationala ar trebui sa se deprecieze dupa reducerea dobanzii si a rezervelor minime obligatorii la lei, precizand, totodata, ca se teme ca un astfel de scenariu s-ar putea sa nu aiba loc, desi deprecierea din ultima perioada a fost de numai 1%.
"Oricum, fara sa semnifice niciun nivel de interventie sau de alta natura, intre 4,40-4,5 sunt 2%, cu mult sub 5% zona de echilibru, pe care o reconfirm acum. intr-un cuvant, sa lasam cursul sa-si faca datoria, pentru ca el are un rol economic", a completat Isarescu.
Potrivit dealerilor, mesajul guvernatorului a fost interpretat de piata ca banca centrala isi doreste un curs mai mare.
Totodata, cursul de referinta leu/franc elvetian a coborat de la 3,6395 lei/franc la 3,6372 lei/franc. Leul s-a depreciat insa fata de dolarul american, rata de referinta leu/dolar urcand la 3,3106 lei/dolar, atingand astfel cel mai ridicat nivel din 14 noiembrie.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Hollywood-ul este în alertă! Actor celebru, găsit înjunghiat în fața locuinței
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro