Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat că punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022, fiind de părere că sistemul de creştere a punctului de pensie în vară – toamnă a adus deservicii.

„Punctul de pensie va creşte de la 1 ianuarie 2022”, a spus Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă la Parlament.

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că sistemul de majorare a punctului de pensie în vară – toamna nu a fost bun pentru pensionari.

„Sistemul acesta de a creşte punctul de pensie în iulie – septembrie a provocat foarte multe anomalii, a provocat foarte multe discrepanţe în ceea ce priveşte cuantumul pensiei la categorii de pensionari cu o contributivitate similară. Am discutat şi de procedura de recalculare a punctului de pensie, astfel încât să facă dreptate pentru pensionari, o procedură care începe şi care se va derula într-un ritm cât de alert este posibil”, a spus Orban.

În privinţa procedurii de recalculare, preşedintele PNL a afirmat că urmăreşte un lucru foarte simplu şi anume dacă un pensionar are o contribuţie similară, trebuie să aibă aceeaşi pensie, indiferent de anul în care s-a pensionat.

În privinţa pensiei speciale, preşedintele PNL a spus că în planul Guvernului există obiectiv realizarea unui proiect de lege al pensiilor care va cuprinde şi reglementări privitoare la pensiile speciale, pensiile de serviciu, pensiile ocupaţionale, menționează alephnews.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Februarie 2021 - 03 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.