Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat contractele privind modernizarea infrastructurii de sănătate, proiecte în valoare de 559 milioane lei pentru achiziţionarea a 1.358 de ambulanţe noi.

„Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a semnat contractele adiţionale pentru modernizarea infrastructurii de sănătate, finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA). Proiectele – în valoare totală de 558.903.141,45 lei – vizează îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale în toate regiunile, şi au ca beneficiar principal Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), prin Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Judeţene din regiunile respective", informează MDLPA.

Cele 7 acte adiţionale au fost încheiate la solicitarea IGSU pentru achiziţia a 1.358 de vehicule medicale.

„Au fost recepţionate 1.122 de ambulanţe, dintre care 120 de autospeciale pentru transport victime multiple, 375 de ambulanţe cu dotări avansate, 505 ambulanţe cu dotări avansate care pot accesa zonele fără drum, greu de accesat si 122 ambulanţe cu dotări înalte pentru pacienţi care necesită resuscitare sau terapie intensivă. Urmează a fi achiziţionate alte 236 de autospeciale medicale, prin care vor fi autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe pentru transport nou-născuţi în stare critică, ambulanţe pentru acces în zone foarte greu accesibile, unităţi de suport pentru accidente colective, ambulanţe specializate pentru pacienţi cu risc biologic şi 5 posturi medicale mobile", precizează instituţia, potrivit adevarul.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Februarie 2021 - 05 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.