Guvernul Cîţu a decis înghețarea salariului minim pentru studii superioare la suma de 2.350 de lei.
În schimb, salariul minim pentru cei care nu au studii superioare va creşte destul de puţin, de la 2.230 de lei la 2.300 de lei. În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este 2.230 lei lunar.
Potrivit unei Note de fundamentare, Executivul va majora salariul de bază minim brut pe ţară la 2.300 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2021, ceea ce reprezintă o creștere de 3%.
În ţară sunt 1,4 milioane de angajaţi plătiţi cu salariul minim. De asemenea, Executivul intenționează să îngheţe în 2021 o serie întreagă de alte venituri, precum indemnizația de hrană, sporuri, prime, salariile profesorilor, pensii de serviciu, voucherele de vacanţă.
De asemenea, salariile profesorilor care urmau să fie majorate ar urma să crească tocmai din decembrie 2021.
Aşadar, foarte multe venituri ar urma să rămână în anul 2021 la nivelul anului 2020, după ce Executivul ar vrea să le "îngheţe", precizând că anul viitor va fi unul foarte dificil din punct de vedere economic.
Astfel, începând din 1 ianuarie 2021, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi primelor se va menţine cel mult la nivelul anului 2020, luna decembrie, menționează antena3.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 8 mai?
Sursa: kudika.ro
-
Tyla, câștigătoare a unui Premiu Grammy, va urca pe scena Saga Festival 2024
Sursa: wall-street.ro