Având în vedere faptul că, începând cu data de 1 aprilie a anului în curs, acciza la ţigarete se situează sub pragul minim impus de legislaţia UE, Parlamentul României a adoptat recent un amendament la Codul Fiscal pentru corectarea situaţiei şi evitarea sancţiunilor din partea Comisiei Europene.
Mai exact, Directiva 2011/64/UE impune ca acciza totală la ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul. În România nivelul accizei reprezintă în momentul de faţă doar 58,7% din acest preţ de vânzare cu amănuntul. În acest context, acciza va creşte de la începutul anului viitor cu 12.24 lei pe 1000 de ţigarete, de la nivelul curent de 533.97 lei, la 546.21 lei. În cazul în care România nu ar fi efectuat această ajustare, Comisia Europeană ar fi putut demara procedura de infringement împotriva ţării noastre, începând cu data de 1 ianuarie 2021.
Conform prevederilor în vigoare ale Codului fiscal, nivelul accizelor aplicate ţigaretelor va fi de 563,97 începând cu 1 aprilie 2021, nivel care urmează să fie menţinut şi pe parcursul anului 2022.
În ceea ce priveşte celelalte produse din tutun şi noile produse din tutun sau cu nicotină, nivelurile accizelor aplicabile acestora vor fi la rândul lor actualizate cu valoarea indicelui preţurilor de consum, tot începând cu data de 1 ianuarie, conform prevederilor legale în vigoare.
În cadrul dezbaterii parlamentare a proiectului de lege în cauză, organizată în data de 23 noiembrie 2020, Ministerul Finanţelor Publice a afirmat că experţii instituţiei lucrează în momentul de faţă împreună cu reprezentanţii operatorilor economici vizaţi de aceste măsuri, la definirea unui regim fiscal corect şi coerent, pentru toate categoriile de produse din tutun şi cu nicotină existente pe piaţă, precizează adevarul.ro.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a III-a
Sursa: start-up.ro
-
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost...
Sursa: retail.ro
-
Expoziția „Cele două fețe ale monedei” se deschide pe 22 septembrie
Sursa: futurebanking.ro
-
5 modalități de a vă conecta cu copiii după o zi grea la muncă
Sursa: garbo.ro
-
Radu Szekely, expert în educație: Noua lege a educației prezintă un risc de...
Sursa: wall-street.ro
-
Tarot online: Îți urmărește acțiunile în tăcere?
Sursa: kudika.ro