Compania Romaero, specializata in fabricarea si intretinerea avioanelor, va concedia pana la 150 de angajati, pentru a reduce cheltuielile, in vederea redresarii financiare, potrivit unor documente publicate pe site-ul companiei. Surse din cadrul Ministerul Economiei au declarat pentru News.ro ca este luata in calcul inclusiv o "reforma" la nivelul conducerii executive.

In prezent, compania are 842 de salariati.

Concedierile erau initial programate sa inceapa inca din luna iulie, insa au intarziat penrtru ca Hotararea de Guvern, obligatoeie in acest caz, inca nu a fost aprobata.

”In prezent, conducerea companiei lucreaza la lista nominala cu angajatii vizati. Actul normativ respectiv, care permite demararea concedierilor colective, ar putea intra in Guvern saptamana aceasta”, au declarat pentru News.ro surse din cadrul Ministerul Economiei.

Potrivit planului de disponibilizare publicat pe site-ul companiei in urma cu cateva luni, se arata ca disponibilizarile colective vor fi efectuate cu plata unor compensatii cu bani de la bugetul asigurarilor sociale de stat pentru o perioada de maximum doi ani, care ar putea costa statul 5,65 milioane lei.

Conform planului de disponibilizare propus de companie, 85% ar trebui sa fie salariati din categoriile de personal TESA, conducere si muncitori indirect productivi, in timp ce listele de concedieri vor cuprinde putini muncitorii direct productivi.

Persoanele concediate vor beneficia de indemnizatie de somaj si de un venit lunar de completare, care se acorda in functie de vechimea in munca.

Astfel, persoanele care au o vechime in munca intre trei si pana la zece ani vor primi venit de completare timp de 12 luni, in timp ce angajatii cu o vechime de cel putin 25 de ani vor primi acest venit timp de 24 de luni.

In urma disponibilizarilor, compania estimeaza o reducere a cheltuielilor cu personalul cu circa 18%.

Romaero justifica disponibilizarile prin nevoia de a scadea gradul de incarcare, un efect al lipsei investitiilor in tehnologie pe parcursul ultimilor 25 de ani.

Potrivit documentelor companiei, este necesara luarea unor "masuri urgente de redresare economico-financiara” si ”corelarea numarului de salariati cu gradul de incarcare”.

Romaero a avut anul trecut pierderi de 34 milioane lei, la o cifra de afaceri de 53,8 milioane lei. Datoriile companiei au ajuns la sfarsitul anului trecut la circa 300 milioane lei, cu 45 milioane lei peste nivelul din 2014.

Citeste si:
SAGA Festival, 3 zile pline de distracție la Romaero pentru cei...
SAGA Festival, 3 zile pline...

Pierderile continua si in acest an.

”Pentru 2016 compania estimase ca va obtine profit, dar estimarile sale au fost invalidate de executia bugetara defectuoasa constatata prin bilantul anului 2015 depus in vara acestui an”, a spus op sursa avizata, pentru News.ro.

Potrivit acestora, compania incearca sa incheie 2016 cu o pierdere de circa 30 milioane lei si sa inregistreze rezultate pozitive abia in 2017-2018, relateaza News.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.