Potrivit lui Olteanu, daca Romania ar incepe procesul de aderare la euro, ar putea fi "rezonabil” pregatita peste 7 – 10 ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Ca sa termini un proces trebuie mai intai sa il incepi si Romania inca nu a inceput pregatirea trecerii la euro. Daca l-am incepe – sa zicem – in aceasta toamna, probabil ca, din punct de vedere tehnic, intr-o perioada de 7 – 10 ani am putea sa fim rezonabil pregatiti”, a spus Bogdan Olteanu, intrebat despre momentul in care Romania va trece la moneda unica europeana.
Olteanu a afirmat ca aderarea la moneda unica depinde de viata politica.
"Romania s-a angajat sa adere la euro. Am scris-o si in Constitutie, am votat-o la referendum. Nu am scris cand se va intampla acest lucru. Exista tari in care politicul apreciaza ca e mai bine mai tarziu. De exemplu, in Ungaria, Guvernul a decis ca atunci cand Ungaria va ajunge la nivelul de trai – sa zicem – la 90% din media UE, atunci o sa puna problema aderarii. Din ce am vazut noi in tari care au aderat, doua treimi din nivelul de trai e un nivel rezonabil ca sa poti sa te duci acolo fara sa ai dificultati”, a declarat viceguvernatorul BNR.
Acesta a dat ca exemplu Slovacia, "o tara care acum merge bine, economia e tot mai competitiva si oamenii castiga tot mai mult”.
Viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a sustinut, joi, la Sibiu, conferinta "Lider, manager, sef. Sau, poate, niciuna dintre ele?" in fata studentilor Universitatii "Lucian Blaga" din Sibiu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro