24 Martie 2016 , 15:36 in Business
Inalta Curte de Casatie si Justitie a confirmat irevocabil incalcarea legii concurentei de catre compania OMV Petrom Marketing (la data incalcarii legii,opera benzinariile OMV), prin participarea la o intelegere de tip cartel, alaturi de alte companii active pe piata carburantilor.

Potrivit unui comunicat de presa al Consiliului Concurentei emis joi, instanta a mai decis reducerea amenzii aplicata de Consiliul Concurentei, de la 137,2 milioane lei la 109,8 milioane lei.

La sfarsitul anului 2011, Consiliul Concurentei a sanctionat sase companii petroliere cu amenda de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru incheierea unei intelegeri anticoncurentiale. In urma investigatiei, autoritatea de concurenta a constatat ca cele sase companii au incalcat atat Legea Concurentei, cat si Tratatul de Functionare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane de pe piata a sortimentului de benzina Eco Premium, relateaza MEDIAFAX.

Astfel, SC OMV Petrom SA (la data incalcarii legii, opera benzinariile Petrom si Petrom V) a fost sanctionata cu 366,5 milioane lei, SC OMV Petrom Marketing srl (la data incalcarii legii, opera benzinariile OMV) a fost sanctionata cu 137,2 milioane lei, SC Rompetrol Downstream SRL a fost sanctionata cu 159,5 milioane lei, SC Lukoil Romania SRL a fost sanctionata cu 136,8 milioane lei, SC Mol Romania Petroleum Products SRL a fost sanctionata cu 80,2 milioane lei si SC ENI Romania SRL a fost sanctionata cu 11,1 milioane lei.

Amenzile au fost executate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF).



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Statul roman a castigat un proces important cu OMV Petrom Marketing.


Ultima ora din Business pe 9AM