În contextul în care, recent, directorul executiv al Programului Alimentar Mondial al ONU, David Beasley, a declarat că oamenii din întreaga lume vor muri de foame dacă porturile ucrainene de la Marea Neagră nu vor fi redeschise în curând, România, o țară cu un potențial agricol enorm, trebuie să urmeze o serie de pași pentru a căpăta un rol de lider european în acest domeniu. Potențialul agricol major al României este confirmat de mulți specialiști în domeniu, unii dintre aceștia fiind invitați miercuri, 18 mai, la conferința online Viitorul agriculturii românești:

finanțarea, digitalizarea și reziliența industriei față de provocările din regiune, care va începe la ora 10.00 și la care vă puteți înscrie AICI.

Concret, vom vorbi despre acest aspect cu invitați de marcă, precum:

  • Daniel Buda, vicepreședintele comisiei Agri din Parlamentul European
  • Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români
  • Florentin Bercu, director executiv UNCSV
  • Lucian Florea, președintele Asociației Fruleg
  • Ion Toncea, președintele Asociației Române pentru Agricultură Durabilă

Totodată, alături de aceștia vom încerca să aflăm cât de actuale mai sunt finanțările din fonduri europene și cele disponibile pe plan local în contextul actualelor condiții socio-economice, cât de importante sunt cooperativele agricole în contextul crizei create la granițele României, dar și felul în care pot fi atinse țintele Uniunii Europene pentru agricultura bio.

Invitații din panelul dedicat finanțării și digitalizării agriculturii românești, pe care-l puteți urmări înscriindu-vă AICI sunt:

  • Alexandru Rițiu, Manager Department Agribusiness în cadrul Raiffeisen Bank, partener al conferinței
  • Roxana Mircea, Managing Partner REI Finance Advisors, de asemenea partener în proiect
  • Alexandru Tănasă, Digital Business Advisor în cadrul Arggo, cel de al treilea partener al conferinței
  • Marcel Ionescu, fondator Agricloud

Evenimentul Viitorul Agriculturii Românești este organizat alături de Arggo și Raiffeisen Bank în calitate de parteneri și Bento Grânar și REI Finance Advisors în calitate de sponsori.

Înscrie-te gratuit la eveniment AICI și profită de toate funcționalitățile IC Events:

  • participanții pot urmări transmiterea în direct a evenimentului în zona de Livestream
  • participanții pot vizita zona expo și standurile virtuale ale partenerilor
  • participanții pot discuta sau adresa întrebări speakerilor în zona de chat public
  • participanții pot schimba cărți de vizită virtuale pe care le vor primi pe email și pot discuta pe chat direct cu alți participanți în zona de Networking
Citeste si:
Câți ucraineni s-au angajat în România după începerea războiului....
Câți ucraineni s-au angajat...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Mai 2022 - 09 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.