Preţul energiei electrice atinge noi recorduri pe bursa de profil OPCOM, ajungând la peste 2.300 de lei pe MWh în vârf de consum pe piaţa spot, după cum arată datele postate pe site-ul operatorului bursier.
Un nou record pe bursa de la Bucureşti a preţului energiei electrice
Astfel, energia cu livrare luni are un preţ mediu de 1.591 lei pe MWh pe Piaţa pentru Ziua Următoare. Cel mai mare preţ, respectiv 2.306 lei pe MWh, a fost înregistrat pentru intervalul orar 18:00 - 19:00.
Spre comparaţie, preţul pentru energia cu livrare vinerea trecută, ultima zi lucrătoare, a fost 1.554 lei/MWh ca medie, cu un vârf de 1.915 lei pe MWh.
Principalele surse de producţie a energiei
Duminică după-amiaza, la ora 16:30, România consuma 7.164 MW, producţia era de 7.124 MW, diferenţa reprezentând importuri.
Energia hidro (1.805 MW) şi cea eoliană (1.625 MW) erau principalele surse de producţie, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Esența eleganței discrete: cum să îți construiești o colecție de accesorii...
Sursa: kudika.ro
-
Durere de cap care revine des? Ce poate însemna, când devine îngrijorătoare...
Sursa: garbo.ro