Un număr de 40 de persoane din comuna Bujoreni, provenind din familii sărace şi din comunităţi expuse riscului de excluziune socială, au şansa de a urma gratuit cursuri de antreprenoriat în cadrul unui proiect european în valoare de un milion de euro derulat de primăria locală, Şcoala Gimnazială Gura Văii şi Asociaţia Godyris Hope.
Administraţia publică locală din Bujoreni a anunţat, vineri, că cele mai bune 14 planuri de afaceri care vor fi întocmite de cursanţi vor fi transpuse şi în practică la finalul cursurilor.
"Proiectul european în valoare de un milion de euro, intitulat "Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială din comunităţile marginalizate din zona rurală în comuna Bujoreni", a ajuns la etapa de selecţie a celor 40 de persoane din Bujoreni care vor urma cursuri gratuite de antreprenoriat. 14 dintre proiectele pe care aceştia le întocmesc vor fi selectate şi vor primi finanţare nerambursabilă. Este o oportunitate extraordinară pentru cei care vor să-şi deschidă o mică afacere în comuna noastră. Îi aşteptăm să se înscrie pe toţi cei care îndeplinesc condiţiile", au transmis reprezentanţii Primăriei Bujoreni.
Proiectul de la Bujoreni se desfăşoară prin Programul Operaţional Capital Uman şi a fost lansat în luna iunie pentru a veni în sprijinul cetăţenilor defavorizaţi, obiectivul lui fiind eradicarea sărăciei în această localitate în care se află şi una dintre cele mai mari comunităţi de romi din judeţul Vâlcea. AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro