Banca Naţională a României (BNR) a stabilit astăzi un curs valutar la euro de 4,9490 lei/euro, în creştere cu 0,05 bani (0,01%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9485 lei.
Nou record istoric la moneda euro
Recordul anterior raportat de moneda euro a fost înregistrat marţi, 7 septembrie, când valoarea acestuia a fost cotată la 4,9488 lei.
De asemenea, leul s-a depreciat în faţa dolarului american, care a fost ajuns la o valoare de 4,2828 lei, în creștere cu 0,17 bani (0,04%) comparativ cu marţi, când a stabilit un curs valutar de 4,2811 lei.
Gramul de aur s-a scumpit
Cursul francului elvețian a coborât cu 0,25 bani (-0,12%), până la 4,6147 de lei/franc, în comparaţie cu valoarea înregistrată marţi, când un franc elveţian a valorat 4,6172 lei.
Gramul de aur a înregistrat și acesta o scumpire, miercuri, cu 1,0738 lei (0,42%), la 243,4110 de lei, de la 242,3237 de lei, față de raportarea anterioară.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Angajări în IT: Mega Image caută sute de specialiști pentru hubul din București
Sursa: wall-street.ro