Future Banking, proiectul InternetCorp dedicat inovațiilor din banci și fintech-uri, reunește pe 18 mai, în cadrul unui eveniment de o zi, cei mai importanți actori din domeniul digitalizării, atât din cadrul statului, cât și din mediul privat, pentru a dezbate ultimele noutăți și tendințe.

Evenimentul din 18 mai se va desfășura pe parcursul unei zile și va avea două paneluri, primul fiind dedicat sectorului privat, iar cel de-al doilea sectorului public, unde se situează România, în prezent, din punctul de vedere al digitalizării și cum poate contribui mediul privat pentru accelerarea procesului.

Totodată, Mike Parsons, CEO Qualitance, va susține un workshop despre: “Obiceiurile greșite care împiedică băncile să ofere clienților o experiență perfectă”. Înscrie-te AICI la eveniment și urmărește acest mini-curs de inovație susținut de Mike.

În cadrul primului panel vom detalia progresele facute de instituțiile financiare în primul an de pandemie, care sunt trendurile care s-au conturat în digital banking, dar și care este stadiul dezvoltării plăților mobile și ce inovații simplifică, în 2021, viața posesorilor de card.

Nu în ultimul rând, pentru că următorul nivel în digital banking este în segmentul companiilor, discutăm și despre simplificarea fluxurilor și digitalizarea serviciilor financiare pentru IMM-uri.

Citeste si:
Angajatii din sectorul bancar, pe penultimul loc in regiune, in...
Angajatii din sectorul...

Care sunt speakerii primului panel al evenimentului Future Banking din 18 mai?

Astfel, în prima parte a evenimentului vor lua cuvântul:


  • Haris Hanif CEO, Orange Money România;

  • Alexandru Mihalache head of digital channels, UniCredit Bank;

Panelul II este dedicat digitalizării sectorului public, ca un efort comun între public și privat, și va avea un format de masă rotundă care va implica cei mai importanți factori de decizie la nivel guvernamental: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autoritatea pentru Digitalizarea României și Cancelaria primului Ministru.

Citeste si:
Deutsche Bank anticipeaza pierderi de miliarde de euro in trimestrul 3
Deutsche Bank anticipeaza...

Vom afla care sunt planurile Guvernului și autorităților pentru digitalizarea rapidă a statului, cu ce soluții vin specialiștii din privat și ONG-uri pentru a facilita digitalizarea, care este statusul cărții de identitate electronică, dar și al legislației privind identificarea la distanță și semnătura digitală.

Cine sunt speakerii panelului dedicat digitalizării în sectorul public?

În cea de-a doua parte a avenimentului vor lua cuvântul:

Citeste si:
(P) BCR simplifica operatiunile bancare non-cash
(P) BCR simplifica...

  • Ciprian-Sergiu Teleman, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Guvernul României;

  • Adrian Dinculescu, partnership & alliances manager, Namirial;

  • Bogdan Ivănel, managing director, Code for Romania;

  • Răzvan Sighinaș CIO, ING Bank România;

  • Iulian Popescu, consilierul primului ministru pe probleme de digitalizare;

  • Octavian Oprea președintele Autorității pentru Digitalizarea României;

  • Valentina Dragomir, sales & business development, AriadNext.

Înscrie-te AICI, gratuit.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.