Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va aloca anul acesta 25 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului pentru realizarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav.

Premierul Ludovic Orban a făcut anunțul în cursul zilei de joi, aflat într-o vizită la șantierul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.

În plus faţă de cele 50 de milioane alocate prin legea bugetului de stat pentru acest obiectiv de investiţii, Guvernul va mai aloca în cursul acestui an încă 25 de milioane din Fondul de rezervă al Guvernului şi, de asemenea, şi anul viitor vom veni cu sumele necesare în completarea resurselor de care dispun autorităţile locale (…) astfel încât să fim siguri că această investiţie este finalizată cât mai repede”, a declarat Orban.

Săptămâna trecută, Consiliul Județean Brașov a informat că cele trei niveluri ale terminalului viitorului aeroport din Brașov au fost ridicate în totalitate, iar constructorul lucrează acum la acoperiș și fațadă. Lucrarea ar putea fi finalizată la sfârșitul lunii noiembrie.

La intrarea în terminalul de pasageri a început montarea arcelor, acele elemente arhitecturale spectaculoase şi complexe din punct de vedere ingineresc, inspirate din moştenirea culturală a Braşovului, care conferă unicitate şi identitate acestui obiectiv. Ele au fost proiectate de renumitul arhitect braşovean Dorin Ştefan şi, pe lângă aspectul estetic deosebit pe care îl conferă clădirii, au şi funcţiunea practică de a susţine acoperişul”, a spus președintele CJ Brașov Adrian-Ioan Veștea.

Președintele CJ Brașov a mai spus că, în paralel, se derulează mai multe lucrări de infrastructură la obiectivul de investiții.

Mă refer la utilităţile care sunt necesare la aeroport. Se lucrează atât la conducta de apă-canalizare, cât şi la cele de electricitate şi gaze naturale, astfel încât, în momentul în care va fi finalizat terminalul, vom avea şi branşamentele necesare pentru toate utilităţile. Sper ca, în perioada următoare, să aducem echipamentele de securitate, care au fost comandate încă de la începutul acestui an, în Germania. Se lucrează foarte intens şi la balizaj, la sistematizarea pe verticală şi la celelalte nouă obiecte din cadrul Masterplanului Aeroportului”, a declarat Adrian-Ioan Veștea, potrivit g4media.ro.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...


Despre autor:


Ultima actualizare: 27 August 2020 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.