Cifrele prezentate de Eurostat confirmă prognozele PNL și atestă că România a înregistrat cel mai mare avans al economiei din UE, în primul trimestru din 2020. 

Oficiul European pentru Statistică oferă, astfel, confirmarea estimărilor făcute de liberali, în special de Florin Cîțu. Aceștia arătau că România ar urma să fie singura țară din UE cu creștere economică în perioada anterior amintită.

În primele trei luni ale anului, PIB-ul zonei euro a scăzut cu 3,2%, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. În UE, scăderea înregistrată a fost de 2,6%, astfel că avem de-a face cu cel mai abrupt declin începând cu T3 2009.

Cea mai semnificativă expansiune anuală din UE în perioada ianuarie - martie 2020 s-a înregistrat în România (2,7%), Lituania (2,5%) şi Bulgaria (2,4%), iar cel mai semnificativ declin a fost în Franţa (minus 5,4%), Italia (minus 4,8%), Spania şi Slovacia (ambele cu minus 4,1%), arată stiripesurse.ro.

Au existat creșteri trimestriale în UE doar în România și Bulgaria (fiecare având 0,3% creștere), alături de Finlanda (0,1%). Franța, pe de altă parte, a fost foarte afectată, având o scădere de 5,8%, urmată de Slovacia, cu -5,4% și de Spania, cu -5,2%.

Citeste si:
Marian Oprişan deschide lista PSD Vrancea pentru Senatul României
Marian Oprişan deschide lista...

Datele oferite pentru România sunt provizorii, conform Eurostat. De asemenea, până în acest moment, nu există date disponibile pentru Estonia, Irlanda, Grecia, Croaţia, Luxemburg, Malta şi Slovenia. Peste o lună, în data de 9 iunie, o a doua estimare cu privire la evoluția PIB-ului în UE și în zona Euro va fi oferită de Eurostat.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.