"Vom respecta legea, asa cum a votat Parlamentul. Dar ne-am trimis punctul de vedere, si la Guvern, si la Parlament, si am aratat adevaratele costuri ale repatrierii, pentru ca in public s-au facut multe afirmatii si s-au vanturat multe lucruri neadevarate. Si despre costuri, si despre aurul de la Londra, despre ce fac alte tari. Inca o data, spunem: nu am facut nimic altceva decat au facut si alte tari. Iar daca ele si-au repatriat o parte din aurul din strainatate, de la Londra sau New York, au ajuns cam la proportia pe care o avem noi: 50% in tara, 50% in strainatate", a spus Isarescu.
Potrivit acestuia, costurile transportului sunt foarte mari, mai ales cele privind asigurarea.
"Ne costa mai mult decat comisionul rezonabil pe care il cere Banca Angliei, daca tinem aurul acolo. Ne costa de vreo 10-20 de ori mai mult. Si eu cred ca ai nostri colegi de la directia de specialitate au fost chiar timizi in a spune toate costurile. Sunt costuri de asigurare foarte mari pentru orice transport de metale pretioase. Ne costa foarte mult transportul din mijlocul Londrei la Heathrow, daca ar fi adus cu avionul", a precizat seful bancii centrale.
Guvernatorul a refuzat sa spuna suma exacta, insa a precizat ca aceasta depinde de anumite negocieri.
In final, Parlamentul va fi cel care va decide, a adaugat Isarescu.
Presedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pe data de 20 noiembrie, o cerere de reexaminare a legii initiata de Liviu Dragnea si Serban Nicolae prin care se impune repatrierea rezervei de aur a Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
Seful statului arata ca actul normativ elimina posibilitatea stabilirii si mentinerii de rezerve in aur depozitat in strainatate si instituie termenul in care BNR trebuie sa prezinte Parlamentului si Guvernului raportul privind situatia rezervelor internationale, in ipoteza diminuarii acestora pana la un nivel care ar periclita tranzactiile internationale ale statului, precum si cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere.
În ce procent au încredere românii în Iohannis, Ciucă sau Ciolacu?...
PNL si USR au contestat aceasta lege la Curtea Constitutionala, insa sesizarea de neconstitutionalitate asupra actului normativ a fost respinsa, conform Agerpres.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
1 milion de clienți ING Bank au beneficiat de asigurări NN
Sursa: futurebanking.ro
-
Evenimentele astrologice din mai ne învață cele mai frumoase lecții de până...
Sursa: kudika.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
Antreprenoriatul românesc, la ani lumină de dezvoltare: peste 90 % dintre...
Sursa: wall-street.ro