"Problemele care tin de mediu au fost sesizate de catre Comisia Europeana, proiectul aflandu-se in curs de evaluare la nivelul Comisiei Europene. Practic, avem o problema pe de o parte legata de finantare. Sa nu uitam ca vorbim despre 122 km de autostrada si 3 miliarde de euro, valoarea acestei investitii. Pe de alta parte, avem problema implementarii proiectului, pentru ca acest proiect dupa cum se cunoaste acest proiect are cinci loturi din care se compune. Pentru primul lot a fost dat ordinul de incepere a lucrarilor, iar pentru lotul 4 si 5 inca contractele de executie lucrari sunt in curs de derulare", a spus Marcel Bolos.
"Pe acest traseu sunt 11 situri Natura 2000. In acest situri sunt foarte multe specii de animale, plante, insecte. Noi am intocmit raspunsul sub forma unui draft pentru a raspunde solicitarilor Comisiei Europene. Nu sunt singurii din Europa cu acest tip de probleme. Noi am sustinut ca aceasta specie de gandaci nu este afectata", a mai precizat ministrul, potrivit antena3.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Pe 16 aprilie 2007, Liviu Librescu, profesor român la Virginia Tech, a salvat...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul doarme doar cu tine: cum îl muți în patul lui fără traumă, fără lupte...
Sursa: garbo.ro