Asociatia Elevilor din Constanta il dau in judecata pe ministrul Educatiei, Daniel Breaz, pentru ca acesta vrea sa ii oblige pe elevii, care nu obtin nota 5 la Evaluarea Nationala, sa urmeze o scoala profesionala. 

Dupa declaratiile lui Daniel Breaz, potrivit carora acesta a luat decizia dupa ce a consultat sindicatele, patronatele, elevii si comitetele de parinti, Asociatia Elevilor a trimis un comunicat de presa prin care cerea schimbarea imediata a ministrului Educatie, "ca urmare a declaratiilor avute privind pozitia organizatiei referitoare la ordinul de admitere in invatamantul liceal in anul scolar 2020-2021, acesta neavand capacitatea de a intelege un text scris, cat si de a recepta mesaje", potrivit adevarul.ro.

"Din nefericire, constatam lipsa de informare a conducatorului autoritatii, acesta realizand o confuzie intre organizatia pe care o reprezentam si structura consultativa a ministerului, Consiliul National al Elevilor, infiintata chiar de catre autoritate, prin Ordinul nr. 2.782 din 12 decembrie 2007 referitor la aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului national al elevilor", au declarat reprezentantii AEC.

Mihai Tanase, presedintele Asociatiei Elevilor din Constanta, declara ca este "ironic faptul ca persoana care ar trebui sa identifice masurile cele mai bune care sa asigure un sistem de invatamant incluziv si eficient sprijina vehement o masura ce poate conduce la cresterea ratei abandonului scolar si, mai mult, una ilegala. Prevederile art. 7 din Legea privind transparenta decizionala in administratia publica nr. 52 din 21 ianuarie 2003, republicata precizeaza obligatia autoritatilor administratiei publice centrale de a publica pe site-ul web al institutiei orice proiect de act normativ in cadrul procedurii de elaborare. Totusi, reprezentantii MEN nu au publicat proiectul nici pana in ziua de azi pe site, el fiind dezbatut doar in cadrul Comisiei de Dialog Social".

"Transmitem domnului Valer-Daniel Breaz sa renunte la aceasta tentativa de musamalizare a incalcarii legii, prin lansarea unor atacuri si informatii cu caracter dezinformator in spatiul public. Solicitam prim-ministrului Romaniei, doamna Viorica Dancila, schimbarea de urgenta a ministrului interimar al educatiei cu unul titular, care sa cunoasca problemele invatamantului preuniversitar si cadrul legal din domeniul educatiei, astfel incat astfel de incidente ce nu aduc faima autoritatii sa nu se mai repete", a mai adaugat Mihai Tanase.

Citeste si:
O constanțeancă, reținută de polițiști după ce și-a incendiat...
O constanțeancă, reținută de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.