"Mi-am asumat aceasta declaratie, alaturi de doamna Firea si domnul Tutuianu, constient fiind ca Partidul Social Democrat se afla intr-un moment de cotitura. A sosit timpul sa spunem lucrurilor pe nume, intr-un cadru cat mai larg, pentru ca numai asa putem lua deciziile corecte. Am identificat, alaturi de colegii mei, cauzele care au condus la situatia noastra actuala, una deloc favorabila, in ciuda masurilor bune din punct de vedere economic si social pe care le-a luat Guvernul. Am propus, de asemenea, un plan de masuri, unele imediate, altele pe termen mediu, care sa ne asigure pastrarea guvernarii, a pozitiei de cea mai puternica forta politica a Romaniei si premisele castigarii alegerilor care vor avea loc anul viitor", a precizat Paul Stanescu intr-o declaratie transmisa Agerpres.
Potrivit vicepremierului, trebuie asigurata stabilitatea coalitiei majoritare si totodata implementarea programului de guvernare.
“Trebuie sa asiguram stabilitatea coalitiei majoritare, continuarea si implementarea proiectelor importante ale actualului Guvern, sa sprijinim administratia publica locala prin investitii publice si alocari judicioase de fonduri, sa imbunatatim imaginea PSD atat pe plan extern, cat si pe plan intern, fara insa a face rabat de la principiile noastre si fara a ne asocia in vreun fel cu forte care ne erau potrivnice pana mai ieri”, a conchis Paul Stanescu.
Lideri ai PSD au semnat o scrisoare deschisa prin care cer "demisia imediata" a lui Liviu Dragnea din functiile de presedinte al PSD si al Camerei Deputatilor si asigurarea interimatului la conducerea partidului de catre premierul Viorica Dancila, care este presedinte executiv. Documentul este semnat de vicepresedintele PSD Paul Stanescu, viceprim-ministru si ministru al Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, de Gabriela Firea, vicepresedinte PSD si primar general al Capitalei, de Adrian Tutuianu, vicepresedinte PSD si vicepresedinte al Senatului.
Anamaria Prodan, scrisoare emoționantă pentru mama sa: „Îmi e atât...
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Un nor de praf saharian a ajuns în România. Oamenii au numit-o „ploaie cu...
Sursa: wall-street.ro
-
Pregătiri de Iepuraș: Cele mai frumoase 20 de piese vestimentare pentru...
Sursa: kudika.ro
-
Băncile europene au avut un an record în 2023
Sursa: futurebanking.ro