„Nu cred ca la nivel de Guvern se va propune o astfel de modificare, tot la parlament o discutie cu cei interesati. Sunt cativa colegi parlamentari din mai multe partide care au aceeasi abordare, se poate gasi o formula de mijloc", a explicat Teodorovici la Digi 24, potrivit News.ro.
El a apreciat ca in cluburi sau cafenele, unde nu sunt copii, fumatul ar putea fi permis.
"Putem spune: unde e doar cafenea, nu se duc copii, sau cluburi de noapte, unde se poate decide sa fumeze, atunci patronul va decide singur daca va fi si un spatiu pentru nefumatori. Dar nu interzici, omul ala unde fumeaza", a declarat el.
Fumatul a fost interzis prin lege in spatii publice inchise, din 17 martie 2016. Legea actuala prevede o amenda de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoanele care fumeaza in spatiile in care fumatul este interzis.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Antena 1 pregătește o mutare strategică? Zvonurile indică două nume-surpriză...
Sursa: kudika.ro