Orice antreprenor este constient ca va fi nevoie de multa munca pana cand va vedea primele rezultate, isi va recupera investitia si va reusi sa obtina profit, scrie Entrepreneur.com. Dar succesul este strans legat si de avantul cu care iti lansezi afacerea, iar pentru a merge la sigur, va trebui sa iti pui cateva intrebari, ale caror raspunsuri iti vor spune daca esti sau nu pregatit:

De ce pornesc o afacere?
Motivatia din spatele acestei intrebari este esentiala. Cu cat esti mai motivat si stii exact argumentele care te-au facut sa pornesti pe cont propriu, cu atat iti va fi mai usor sa iti pastrezi perseverenta si productivitatea, dar si sa ii inspiri si sa ii motivezi pe cei alaturi de care ai pornit la drum.

Ce fel de afacere imi doresc? Un plan de afaceri bine pus la punct este pilonul de rezistenta al unui business. Cu cat planul este mai detaliat si ia in considerare mai multi factori, cu atat sansele tale de reusita cresc. Daca nu ai experienta in realizarea planului de afaceri, poti pune intrebari pe acest site, unde vei primi raspunsuri din partea unor consultanti profesionisti, cu ajutorul carora poti concepe apoi un plan personalizat. Vei identifica astfel solutiile operationale pentru reducerea costurilor, dar si metodele de eficientizare a cash flow-ului si cele de finantare pentru activitatea businessului tau.

Cine este publicul meu tinta?
Asta te va ajuta sa concepi o strategie si un mesaj care sa se adreseze direct consumatorilor interesati de produsul sau de serviciul pe care il oferi.

Ce produse sau servicii va livra businessul?
Trebuie sa iti cunosti bine produsele si serviciile si sa stii cu exactitate care sunt avantajele acestora in fata competitiei, dar si cata nevoie este de ele pe piata.

Sunt pregatit sa investesc timp si bani in acest business?
Raspunsul la aceasta intrebare este mai complicat decat pare. Practic, trebuie sa cantaresti cat de dispus esti sa iti iei un astfel de angajament pe termen lung, fata de tine, dar si fata de partenerii tai de afaceri.

De cati angajati voi avea nevoie? Acest detaliu este extrem de important, pentru ca de el va depinde, in mare masura, succesul afacerii tale, precum si modalitatea de organizare pe care o vei alege. Pe de alta parte, costurile cu angajatii pot fi destul de mari, iar pentru un startup, solutia ideala este sa obtina maximum de rezultate, cu minimum de resurse.

De cati bani am nevoie pentru a-mi pune afacerea pe picioare?
Planul de afaceri va stabili inclusiv detaliile legate de suma care iti trebuie pentru a porni, insa un antreprenor responsabil isi va face nu unul, ci numeroase calcule, luand in considerare toate variabilele sau scenariile posibile, scrie sba.gov.

Va trebui sa iau un imprumut?
Multi antreprenori pierd ocazia perfecta pentru a se lansa pe piata pentru ca nu au toti banii stransi, insa asta nu ar trebui sa te tina in loc. Poti apela la un imprumut pentru a-ti completa suma lipsa, mai ales daca ai identificat un moment bun pentru a intra pe piata.

In cat timp voi obtine profit?
Aceasta intrebare este esentiala pentru a-ti da seama de cati bani ai nevoie pentru inceput. Timpul de recuperare a investitiei depinde de mai multi factori, printre care succesul produsului tau pe piata, valoarea investitiei initiale, costurile lunare, dar si situatia economica actuala.

Ce taxe trebuie sa platesc?
Nu poti pune bazele unei afaceri fara un contabil si un avocat bun, care sa se asigure ca businessul este in deplina legalitate si ca nu risti sa pierzi totul din cauza ca ai omis sa iti platesti toate taxele sau ca nu ai toate actele in regula.

Daca iti pui toate aceste intrebari din timp, vei fi mai bine pregatit si vei porni afacerea cu mai multa incredere, stiind ca ai in spate un plan solid, bine pus la punct si ca te-ai gandit la toate riscurile, dar si ca ti-ai luat masurile necesare de precautie.