Departamentul american al Trezoreriei a criticat marti decizia Comisiei Europene care ordona gigantului informatic Apple sa ramburseze Irlandei o suma record de 13 miliarde de euro si a afirmat ca aceasta decizie ameninta "spiritul parteneriatului economic" dintre Statele Unite si Uniunea Europeana, scrie AFP.

"Actiunile Comisiei ar putea ameninta sa submineze investitiile straine, climatul de afaceri in Europa si importantul spirit al parteneriatului dintre SUA si UE", a afirmat purtatorul de cuvant al departamentului Trezoreriei, intr-un comunicat.

"Vom continua sa supraveghem acest caz care evolueaza si vom continua sa lucram cu Comisia Europeana spre obiectivul nostru comun de a impiedica eroziunea impozitului asupra societatilor", potrivit sursei citate.

Comisia Europeana a apreciat marti ca Apple a beneficiat de "avantaje fiscale" necuvenite din partea Irlandei si a ordonat gigantului din Cupertino sa plateasca Dublinului o suma record de peste 13 miliarde de euro.

Dublinul a reactionat imediat anuntand ca pregateste un atac al deciziei in apel. Apple a denuntat o decizie "nefasta" asupra investitiilor si a locurilor de munca in Europa, transmite HotNews.

Citeste si:
UE ar putea cheltui 10 miliarde de dolari pentru vaccinurile...
UE ar putea cheltui 10...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.