O proportie de 35% dintre cei intervievati in cercetarea Bloomberg Markets Global Poll au spus ca zona euro va fi piata sau una din doua piete care vor oferi investitorilor cele mai bune oportunitati in urmatoarele 12 luni. Este pentru prima oara cand Europa si-a adjudecat prima pozitie in sondajul efectuat in randul traderilor, analistilor, managerilor si directorilor generali clienti ai Bloomberg, de cand agentia a lansat acest tip de cercetare in octombrie 2009.
Statele Unite, cu o cota de 33%, a coborat pe locul al doilea, fiind pentru prima oara din noiembrie 2010 cand nu se mai afla pe primul loc. China, care in noiembrie 2010 se afla pe primul loc, este considerata in prezent una dintre cele mai neinteresante piete pentru investitii.
Europa a urcat pe primul loc in pofida blocajului negocierilor dintre Grecia si creditorii sai pentru reluarea programului de ajutor, care ar putea obliga tara sa paraseasca zona euro. Aproximativ doi din cinci investitori participanti la cercetare estimeaza ca starea economiei zonei euro se imbunatateste, in crestere fata de 14% in ianuarie, scrie MEDIAFAX.
Investitorii europeni sunt mai optimisti decat cei din Statele Unite si Asia, aproape jumatate afirmand ca economia zonei euro evolueaza spre bine. Respondentii considera ca Rusia, Brazilia si China sunt piete care ar trebui sa fie evitate in urmatoarele 12 luni, economia chineza fiind in cea mai proasta situatie din ultimii doi ani si jumatate.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va...
Sursa: wall-street.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Motivul pentru care Roxana Vancea l-a retras pe Milan din învățământul...
Sursa: kudika.ro