Orange a inaugurat joi, la Cluj-Napoca, primul smart shop al grupului francez, un nou concept de magazin axat pe experienta digitala si servicii suplimentare pentru consumatori, astfel ca lipsesc afisele de hartie, inlocuite cu ecrane digitale,si este disponibil un stand de incarcare a telefoanelor.

Jean Francois Fallacher, CEO Orange Romania, a declarat ca noul format de magazine Orange va oferi clientilor timp redus pentru solutionarea cerintelor, o abordare personalizata a ofertelor si solutii pentru petrecerea cat mai placuta a timpului de asteptare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Smart shop-ul Orange, inaugurat in urma extinderii si reamenajarii celui mai mare magazin al companiei din Cluj-Napoca, are o cuprafata de 325 de metri patrati si este in intregime digital, astfel ca nu se folosesc afise si postere de hartie, toate informatiile fiind oferite digital, pe ecrane, iar clientii primesc bon de ordine direct prin sms, contractele fiind semnate in format electronic. De asemenea, clientii au la dispozitie si un stand pentru incarcarea telefoanelor mobile si pot testa noile gadgeturi, unele aduse in premiera in Romania.

"Orange Romania este una dintre filialele grupului care au in palmares numeroase lansari in premiera, precum tehnologia EDGE, primul apel HD Voice international, tehnologia Passpoint sau recentul stick Orange TV. Vom continua in acelasi ritm sustinut, cu planuri de a investi aproape o jumatate de miliard de euro pana la sfarsitul anului 2018"
, a afirmat Fallacher.

El a adaugat ca orasul Cluj-Napoca a fost ales pentru lansarea noului concept de magazin deoarece aici au avut loc mai multe lansari de servicii Orange la nivel national. "Clujul este o parte importanta a infrastructurii noastre, este un oras extrem de legat de inovare", a spus CEO Orange Romania. Noul concept va fi extins la nivel international, in tari precum Franta, Spania sau Polonia.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.