12 Februarie 2015 , 09:06 in Business
Compania CFR Calatori estimeaza venituri de 2,097 miliarde lei in acest an, mai mici cu 10% fata de nivelul prognozat in 2014, de 2,337 miliarde lei, si un profit brut in scadere de la 69,2 milioane lei la 3,1 milioane lei.

Potrivit proiectului de buget aferent anlui 2015, compania a programat in acest an cheltuieli cu bunuri si servicii de 668,5 milioane lei, in scadere cu 12% fata de nivelul prevazut in BVC 2014, si cheltuieli cu salariile de 444,8 milioane lei, mai mari cu 2%. Totodata, CFR Calatori estimeaza cheltuieli pentru investitii in valoare de 83,1 milioane lei in acest an, fata de nivelul de 130,7 milioane lei stabilit pentru 2014.

Bugetul de venituri si cheltuieli al companiei de transport feroviar aferent anului trecut, aprobat in luna aprilie, prevedea un numar estimat de 13.770 salariati pentru finalul lui 2014, iar potrivit proiectului BVC pentru 2015, compania se asteapta sa incheie acest an cu 13.100 angajati.

"La data de 31 decembrie 2014, SNTFC CFR Calatori avea un numar de 13.200 de salariati. Prin proiectul de buget de venituri si cheltuieli 2015 este estimat un numar de 13.100 de salariati. Pentru anul in curs compania nu are in vedere disponibilizari ale salariatilor", se arata intr-un comunicat al companiei, scrie MEDIAFAX.

Potrivit reprezentantilor CFR Calatori, diferenta numarului de salariati intre anii 2014 si 2015 este generata de plecari naturale din sistem.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, anunta la finele anului trecut ca rezultatele financiare ale companiilor din subordinea institutiei s-au imbunatatit considerabil in primele 9-10 luni din 2014, iar CFR-urile nu vor mai fi Cenusareasa in institutie.

Potrivit informatiilor transmise de Ministerul Transporturilor, veniturile CFR Calatori au crescut cu 30% in primele 9 luni din 2014, la 2,49 miliarde lei, in vreme ce cheltuielile s-au diminuat cu aproape 5%, la 1,35 miliarde lei. CFR Calatori a inregistrat pierderi de 408 milioane lei in 2013, la jumatate fata de rezultatul negativ de 992 milioane lei din anul anterior, conform datelor de la Ministerul Finantelor.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului CFR Calatori anticipeaza venituri cu 10% mai mici fata de nivelul estimat in 2014.


Ultima ora din Business pe 9AM