Samsung isi avertizeaza clientii privind discutiile personale in fata televizoarelor inteligente care sunt controlate folosind optiunea de activare vocala.

Activistii pentru protejarea vietii private spun ca tehnologia aminteste perfect de ecranele din romanul "1984" al lui George Orwell, care spionau cetatenii, informeaza bbc.com. Avertismentul Samsung a iesit la lumina prin intermediul unui articol publicat de site-ul Daily Beast, care continea un extras din textul privind politica de confidentialitate aferenta televizoarelor inteligente care se concteaza la internet, produse de compania sud-coreeana, scrie MEDIAFAX.

Textul respectiv explica faptul ca televizorul va asculta oamenii din camera in care se afla pentru a incerca sa detecteze cand sunt transmise comenzi sau termeni de cautare. "Daca ceea ce spuneti contine informatii personale sau secrete, acele informatii pot fi incluse in datele capturate si transmise unei terte parti", potrivit textului politicii de confidentialitate a Samsung.

Corynne McSherry, avocata specializata in proprietate intelectuala in cadrul Electronic Frontier Foundation (EFF), fundatie implicata in dezbaterile privind problemele legate de drepturile digitale, a declarat pentru The Daily Beast ca terta parte la care face referire textul este probabil compania care furnizeaza serviciul de conversie a vorbirii in text (speech-to-text) pentru Samsung.

"Daca eu as fi clientul, as vrea sa stiu cine este terta parte si in mod sigur as vrea sa stiu daca cuvintele mele sunt transmise intr-o forma securizata", a mai spus Corynne McSherry.

La putin timp de la publicarea articolului pe site-ul amintit, EFF a distribuit pe platforma online Twitter textul extras din politica de confidentialitate a Samsung, comparandu-l cu descrierea ecranelor din romanul "1984" al lui George Orwell, care ascultau ce vorbeau oamenii in intimitatea caminului.

Citeste si:
iPhone vs. smartphone-uri Samsung: care este cel mai bun?
iPhone vs. smartphone-uri...

Ca raspuns la distribuirea masiva a declaratiei privind politica de confidentialitate, Samsung a dat publicitatii un mesaj pentru a clarifica cum functioneaza optiunea de activare vocala. Declaratia companiei subliniaza faptul ca functia de recunoastere vocala poate fi activata folosind telecomanda televizorului. Compania a mai spus ca politica sa de confidentialitate a fost o incercare de a fi transparenta fata de utilizatori, pentru a-i ajuta sa faca alegeri in cunostinta de cauza referitor la utilizarea sau nu a unor functii cu care sunt dotate unele dintre televizoarele sale inteligente (smart TV), adaugand ca ia "foarte in serios" intimitatea clientilor sai.

"Daca un client consimte si utilizeaza functia de recunoastere vocala, datele vocale sunt furnizate unei terte parti in timpul unei cereri de efectuare a unei cautari vocale. In acel moment, datele vocale sunt trimise unui server, care cauta continutul cerut si afiseaza apoi acel continut pe ecranul televizorului", se spune in declaratia Samsung.

Citeste si:
Studiu Infografic: Profilul clienților sistemelor fotovoltaice în...
Studiu Infografic: Profilul...

Compania a precizat ca nu pastreaza si nu vinde datele audio captate. Utilizatorii de televizoare inteligente sunt informati daca functia de activare vocala functioneaza intr-un moment anume printr-un simbol asemanator unui microfon, care este afisat pe ecranul televizorului in acel moment. Terta parte care se ocupa de conversia din voce in text (speech-to-text) este o companie numita Nuance, care este specializata in recunoastere vocala, a confirmat Samsung pentru BBC.

Compania Samsung nu este primul producator de televizoare inteligente conectate la internet care intampina probleme legat de datele pe care le colecteaza. In 2013, un consultant in domeniul tehnologiei informatiei (IT) din Marea Britanie a descoperit ca televizorul sau, produs de LG, colecta informatii despre obiceiurile sale legate de continutul urmarit la televizor.

Citeste si:
Taxa de raft și adaosul comercial, rediscutate de Guvern....
Taxa de raft și adaosul...

Dezbaterea iscata a fortat LG sa creeze o actualizare a programului informatic (software update) folosit de televizoarele sale care permite utilizatorilor sa dezactiveze optiunea de partajare a informatiilor privind obiceiurile de utilizare a aparatului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.