Lantul american Starbuck va deschide luni prima sa cafenea din nord-estul Romaniei, situata in incinta Palas Mall din Iasi, numarul unitatilor din reteaua nationala ajungand astfel la 12, a anuntat vineri compania.

Cafeneaua, prima din cele doua unitati pe care Starbucks vrea sa le deschida in Palas Mall din Iasi, va avea o suprafata de 150 de metri patrati, iar vara va fi completata de o terasa de 100 de metri patrati, potrivit comunicatului. Pe langa cele doua unitati care vor fi deschise in Iasi, Starbucks analizeaza piete precum cele din Sibiu, Craiova si Brasov, vizand sa-si extinda reteaua pana la 30-35 de unitati in urmatorii cinci ani.

Ultima cafenea Starbuck a fost inaugurata pe 19 decembrie in Bucuresti, in incinta Hanului lui Manuc. In prezent, lantul american are 11 locatii, dintre care opt in Bucuresti si cate una in Cluj-Napoca, Timisoara si Constanta. Starbucks a inchis recent unitatea din AFI Palace Cotroceni, inlocuita de cafeneaua Brioche Dorée, brandul adus pe piata locala de directorul si actionarii grupului Kenvelo impreuna cu un partener francez. Americanii au semnat insa un contract cu mall-ul pentru un alt spatiu, cu zona de servire, situat aproape de intrarea in cinematograf.

Starbucks deschide vineri cafeneaua din Hanul lui Manuc

De asemenea, compania vrea sa inchida si sa relocheze anul viitor cafenelele din cladirea America House (Piata Victoriei) si din mall-ul Promenada, pentru prima unitate avand o intelegere pentru un spatiu mult mai mare la intrarea pe Calea Victoriei, scrie MEDIAFAX.

Lantul de cafenele a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 7 milioane de euro pe piata locala, in crestere cu 20% fata de anul precedent. Starbucks a intrat pe piata din Romania in aprilie 2007, deschizand prima cafenea din Europa Centrala si de Est, ca rezultat al unui joint-venture incheiat cu partenerul sau european, grupul elen Marinopoulos. Grecii au pierdut franciza lantului de cafenele in Romania, actionariatul fiind schimbat la inceputul anului cu un joint venture intre mai multi antreprenori bulgari si compania-mama. Lantul american are peste 20.000 de cafenele in 65 de tari si este cunoscut si pentru marca proprie de cafea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.