Peste jumatate dintre angajatorii romani intentioneaza sa creasca salariile in 2015, in timp ce 43% nu au in plan sa acorde stimulente financiare suplimentare pentru a-si pastra salariatii, potrivit unui studiu KPMG in randul a 456 de manageri de companii din 8 state din Europa Centrala si de Est.

Mai mult de jumatate dintre managerii si proprietarii de firme care vor sa creasca salariile angajatilor anul viitor intentioneaza sa ofere mariri intre 2% si 4,9%, in timp ce 23% dintre respondenti au afirmat ca vor sa acorde cresteri salariale intre 5% si 10%, potrivit raportului "Pulsul Economiei" intocmit de firma de consultanta. Tarile incluse in raport sunt Romania, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia si Slovacia.

Circa 4% dintre managerii din Romania au declarat ca vizeaza cresteri de salarii de peste 10%, iar 3% au spus ca salariile angajatilor ar putea fi mai mari cu pana la 1,9%. Pe de alta parte, 2% dintre liderii de companii vor sa taie remuneratiile angajatilor cu peste 10% anul viitor, se arata in studiu, scrie mediafax.

Motivele principale pentru cresterea salariilor sunt imbunatatirea productivitatii angajatilor si a rezultatelor financiare ale companiilor. Lipsa de forta de munca specializata este un alt aspect important pe care angajatorii romani il iau in considerare cand acorda cresteri salariale, urmat de presiunile din partea personalului si de perspectivele pentru imbunatatirea conditiilor economice pe piata interna.

In ceea ce priveste numarul angajatilor, 47% dintre companiile din Romania nu intentioneaza sa faca schimbari majore in 2015, in timp ce 41% dintre angajatori spun ca vor oferi noi locuri de munca. Taieri de personal sunt estimate de 16% dintre respondenti, 6% dintre acestia planuind sa reduca numarul angajatilor cu peste 10%.

Cele mai multe companii (53%) se bazeaza pe cresterea productivitatii angajatilor pentru a-si mari cifra de afaceri in 2015, exporturile, activitatile de marketing si cererea interna fiind alte surse principale pentru imbunatatirea rezultatelor financiare.

Pe de alta parte, preturile materiilor prime, schimbarile legislative si posibilele cresteri de taxe sunt printre cei mai importanti factori care ar putea ingradi activitatea firmelor, potrivit managerilor.

In ceea ce priveste evolutia macroeconomica, aproape o treime dintre oamenii de afaceri din Romania estimeaza ca economia locala va scadea anul viitor, 4% dintre acestia anticipand o contractie severa, de peste 2%.

Citeste si:
Economia continuă să încetinească. PIB a crescut cu 0,9%, în al...
Economia continuă să...

La polul opus, 25% dintre respondenti prognozeaza o crestere de 0,1-0,9%, circa 24% considera ca avansul va fi de 1-1,9%, in timp ce 16% estimeaza o crestere de peste 2%.

La nivelul Europei Centrale si de Est, 52% dintre cei intervievati anticipeaza crestere economica anul viitor, numarul celor care estimeaza o contractie a PIB-ului fiind de doar 9%.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.