Premierul Victor Ponta a declarat ca nu are idee cum va putea aloca in bugetul pe anul viitor sumele pentru cofinantarea a 50% din fondurile de coeziune si a apreciat ca poate ca ar fi mai bine ca Romania sa aiba un deficit de 2% in loc de 1,4%, dar sa atraga 7-8 miliarde euro din fondurile europene

El a aratat, in discursul sustinut la Summitul UE-Europa de Sud-Est de la Bucuresti, ca Romania se apropie de 50% rata de absorbtie a fondurilor europene, dar inca are de atras anul viitor inca 50% din fondurile de coeziune, iar Guvernul se confrunta cu o dilema legata de resursele necesare cofinantarii.

"Ma voi confrunta cu o dilema semnificativa: trebuie sa alocam in buget banii necesari pentru cofinantarea fondurilor europene, dar in acelasi timp Comisia Europeana cere Romaniei sa atinga un deficit de 1,4%, iar eu nu am nicio idee cum voi putea pune cateva miliarde de euro pentru a cofinanta cu 15% si a lua 85% din fondurile europene, dar in acelasi timp sa reduc deficitul la 1,4%. Ma intrebam daca nu e mai bine pentru Europa ca Romania sa aiba deficit de 2%, dar sa absoarba 7-8 miliarde de euro, investitii directe in infrastructura si proiecte economice. Aceasta este doar o intrebare legata de birocratia din Europa si realitatea din tara noastra", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.

Premierul s-a aratat convins ca noua Comisie Europeana, presedintele Comisiei si noii comisari europeni vor intelege ca Romania nu trebuie sa se concentreze doar pe deficit, ci pe folosirea resurselor pentru investitii in dezvoltare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.