Lucrarile la Canalul Bucuresti-Dunare, estimate la 1,5 miliarde euro, vor fi reluate abia peste 16 ani din cauza costurilor ridicate, afirma Marcel Bolos, seful AM POST, el apreciind ca proiectul ar putea fi totusi relansat inainte de 2030 doar in etape, dupa solutii de la proiectant si acordul CE.

"O investitie care a iesit sustenabila din punct de vedere al testarii in Master Plan este vechiul canal Bucuresti-Dunare, unde lucrarile au iesit, ca perioada de implementare, dupa 2030. Inca mai avem de asteptat pentru realizarea acestei investitii. Din discutiile pe care le-am purtat cu Comisia Europeana se pare ca aici rezerva ar fi determinata de partea aceasta de costuri de mentenanta care sunt destul de mari, insa sustenabilitatea economica a acestuia se pare ca este confirmata prin regulile pe care le-am avut in cadrul modelului national de transport", a declarat Bolos la o dezbatere publica organizata luni, la sediul Ministerului Transporturilor, cu privire la proiectele din domeniul naval incluse in Master Plan, scrie MEDIAFAX.

Master Planul General de Transport este un document strategic care va sta la baza planificarii investitiilor in transporturi pana in 2030 si necesar pentru atragerea fondurilor europene in sectorul de profil in intervalul 2014-2020.

Lucrarile la Canalul Bucuresti-Dunare au inceput in 1986 si au fost oprite dupa 1989. "Ne-am ocupat de acest proiect o foarte lunga perioada de timp si discutiile au fost destul de ample. De fapt, cand vorbim de Canalul Dunare - Bucuresti, vorbim de amenajarea complexa a raurilor Dambovita si Arges pentru navigatie, productia energiei electrice, irigatii si protectia impotriva inundatiilor", a afirmat, prezent la eveniment, Cornel Martincu, manager al companiei de proiectare IPTANA.

El a afirmat ca proiectul ar putea fi inclus in Master Plan, intr-o forma etapizata si reanalizata, incepand cu investitia pe Arges si continuata cu lucrarile pe Dambovita. Costurile acestui proiect s-au ridicat pana in prezent la 1 miliard de dolari, a punctat Martincu.

"Reluarea acestui proiect de o asemenea anvergura pentru Romania nu este joaca. Ca dimensiune financiara, cei 1,5 miliarde euro sunt echivalentul alocarilor pentru autostrazi pe sapte ani destinate Romaniei. Pornind la drum cu un asemenea proiect, vor fi sustinatori pro, adica cei vor spune ca este o investitie care trebuie sa prinda contur, sau contra, care o sa spuna ca sunt bani aruncati pe geam. Daca dumneavoastra, in calitate de proiectant, veniti cu aceste solutii si propuneri, care mi se par de bun simt, noi putem sa facem aceasta testare cu ajutorul modelului national de transport si sa vedem ce reiese", a spus, in replica, Bolos.

Citeste si:
Eficiența în industria construcțiilor cu ajutorul utilajelor...
Eficiența în industria...

Seful AM POST a aratat ca daca proiectantul vine cu solutii si explicatii, discutiile ar putea fi redeschise cu Comisia Europeana, iar dupa o reanalizarea proiectului, o decizie va putea fi luata "impreuna cu clasa politica".

Prezent la eveniment, reprezentantul organizatiei patronale "Operatorul Portuar" Constanta a afirmat ca transportul pe apa este mai ieftin decat cel rutier doar de la 450 de kilometri in sus. Potrivit informatiilor din Master Plan, proiectul pentru continuarea lucrarilor la canalul Dunare - Bucuresti, pe o lungime de 104 kilometri, au un cost estimat de 1,501 miliarde euro, fara TVA.

Sectorul naval are nevoi de finantare totale de 2,27 miliarde euro in perioada 2014 - 2030, resursele financiare disponibile fiind insa de doar 1,15 miliarde euro, adica jumatate din necesar.

Citeste si:
Boloş: „De la 1 ianuarie 2024 facturarea electronică va fi...
Boloş: „De la 1 ianuarie 2024...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.