UniCredit, Intesa Sanpaolo, Banca Monte dei Paschi si Banco Popolare, cele mai mari patru banci din Italia, intentioneaza sa imprumute pana la 27 miliarde de euro de la Banca Centrala Europeana.

Imprumuturile BCE fac parte dintr-un set de masuri anuntate recent, prin care banca Europeana doreste sa incurajeze creditarea si sa sprijine cresterea economica din zona euro, care a stagnat in trimestrul al doilea, in contextul in care cele mai mari trei state din regiune au raportat crestere zero sau chiar scaderi ale PIB-ului. BCE a mai acordat astfel de imprumuturi ieftine in 2011 si 2012, dar bancile au folosit fondurile obtinute pentru a investi in obligatiuni guvernamentale. Noile imprumuturi vor fi destinate exclusiv finantarii companiilor si populatiei.

UniCredit, cea mai mare banca din Italia, va depune oferte pentru o finantare BCE de 7 miliarde de euro la prima licitatie din cadrul noului program de creditare pe care institutia centrala europeana il va demara in septembrie, au declarat surse din piata. BCE are in plan organizarea a opt licitatii in perioda 2014-2016, scrie MEDIAFAX.

Cel de-al treilea mare creditor din peninsula, Banca Monte dei Paschi di Siena, va aplica pentru un imprumut de 3 miliarde de euro in septembrie, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Oficialii Intesa Sanpaolo au declarat recent ca intentioneaza sa imprumute 13 miliarde de euro prin programul BCE, dar inca nu au luat o decizie in privinta licitatiei din septembrie. In acelasi timp, Banco Popolare doreste sa imprumute pana la 3,8 miliarde de euro, potrivit surselor.

Niciuna din cele patru banci nu a dorit sa comenteze informatiile.

Pe de alta parte, oficialii Unione di Banche Italiane au afirmat ca nu vor depune oferte la licitatia din septembrie, dar au adaugat ca ar putea aplica pentru o finantare de 3 miliarde de euro la cea de-a doua licitatie, care va fi organizata in decembrie.

Giuseppe Maraffino, analist al Barclays din Londra, estimeaza ca bancile din zona euro ar putea imprumuta aproximativ 110 miliarde de euro in septembrie si inca 160 miliarde in decembrie.

Citeste si:
Membri ai clanului Cordunenilor ar fi vizați pentru camătă și...
Membri ai clanului...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.