Trenul a fost oprit in apropiere de localitatea Izmit, langa Istanbul, din cauza unor probleme la cabluri. Inginerii s-au precipitat sa rezolve problema, iar trenul si-a reluat drumul catre Istanbul, dupa aceasta "halta" fortata de aproximativ 30 de minute, care a provocat mare jena autoritatilor turcesti, dupa ce acestea au fost nevoite sa amane succesiv proiectul in ultimii ani.
"In pofida tentativelor de sabotaj, blocajelor, intarzierilor, am incheiat construirea liniei si am dat-o in folosinta astazi (vineri)", a declarat Erdogan, la Eskisehir, la jumatatea drumului dintre principalele orase turcesti, scrie MEDIAFAX.
Inaugurarea liniei are loc cu doua saptamani inainte de alegerile prezidentiale de la 10 august, in care premierul candideaza. Erdogan si-a facut campanie insistand asupra eforturilor in vederea imbunatatirii transporturilor in Turcia.
Erdogan, al carui Partid pentru Justitie si Dezvoltare (AKP, islamo-conservator) domina viata politica de peste zece ani, depune eforturi sa se prezinte ca omul care a transformat Turcia intr-o tara moderna, cu un nivel de trai comparabil cu cel al vecinilor europeni.
Reprezentantul cailor ferate turcesti Suleyman Karaman, citat de postul de televiziune NTV, a anuntat ca o ancheta urmeaza sa fie deschisa cu privire la incidentul de vineri, deoarece, sustine el, pana in prezent nu s-a produs nicio problema de acest tip. Proiectul legaturii feroviare de mare viteza Istanbul-Ankara, cu o lungime de peste 500 de kilometri, a costat 4,25 miliarde de dolari. Inceput in 2003, imediat dupa venirea la putere a AKP, el a fost terminat abia 11 ani mai tarziu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro