Calificativul Ungariei pentru imprumuturi in valuta pe termen lung a fost confirmat la "BB+", cea mai ridicata treapta din categoria "junk", cu perspectiva stabila, a anuntat, vineri, Fitch.
Ungaria, cea mai indatorata dintre tarile din estul Uniunii Europene, a fost retrogradata la "junk" in 2012 dupa ce guvernul condus de premierul Viktor Orban a impus taxe speciale pe companii, inclusiv pe banci, pentru a acoperi deficitul bugetar.
Taxele au impins economia in recesiune in 2012 si au cauzat scaderea puternica a investitiilor. Economia si-a revenit ulterior, cresterea PIB ajungand la 3,5% in primul trimestru din acest an, cel mai puternic avans incepand din 2006.
"Motorul principal al avansului PIB a fost pana in prezent cresterea activitatii in sectorul de stat, ceea ce ridica semne de intrebare privind sustenabilitatea recuperarii. Gradul de indatorare s-a schimbat foarte putin in ultimii ani, in pofida consolidarii fiscale si a trecerii activelor fondurilor de pensii private sub controlul statului", noteaza Fitch.
Indatorarea guvernului ungar s-a situat la 84,6% din PIB la sfarsitul primului trimestru, potrivit datelor bancii centrale, chiar daca in 2010 premierul Orban a declarat "razboi datoriilor" si a nationalizat activele de 3.000 de miliarde de forinti (13,5 miliarde de dolari) ale fondurilor private de pensii, echivalentul a 10% din PIB.
Nivelul datoriilor raportat la PIB se va reduce probabil treptat daca guvernul mentine disciplina fiscala, potrivit Fitch.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro