Business 20 Mai 2014 18:52
Guvernul a aprobat marti o hotarare pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal, act normativ care cuprinde o serie de clarificari privind reglementarile referitoare la neimpozitarea profitului reinvestit.

Pentru o mai buna intelegere a modalitatii de calcul a profitului reinvestit pentru firmele care aplica pentru aceasta facilitate fiscala, normele metodologice contin exemple de calcul, diferentiate in functie de sistemul trimestrial sau anual de declarare si plata a impozitului pe profit, informeaza Ministerul Finantelor.

Primul exemplu evidentiaza faptul ca suma profitului asupra careia i se aplica facilitatea fiscala este cea inregistrata in trimestrul in care se face punerea in functiune a echipamentului. Avand in vedere ca pentru 2014, scutirea de la plata impozitului reinvestit se aplica incepand cu 1 iulie, exemplul de calcul se raporteaza la profitul contabil brut aferent perioadei ramase din anul fiscal 2014, respectiv 1 iulie-31 decembrie 2014.

Astfel, un investitor care pune in functiune un echipament in trimestrul IV 2014 poate aplica scutirea pentru profitul realizat in trimestrele III si IV 2014.

Al doilea exemplu vizeaza contribuabilii care aplica sistemul anual de declarare si plata a impozitului pe profit, punand in evidenta faptul ca acestia totalizeaza valoarea investitiilor puse in functiune pe perioada intregului an fiscal. Profitul asupra caruia se aplica scutirea este cel realizat pe intregul an fiscal.

Al treilea exemplu vizeaza realizarea unor echipamente tehnologice pentru mai multi ani consecutivi si pune in evidenta faptul ca valoarea totala a investitiei se ia in calcul la data punerii in functiune. Aceasta se raporteaza la profitul realizat in trimestrul-anul punerii in functiune.

Normele cuprind, de asemenea, precizari si pentru contribuabilii care utilizeaza echipamente tehnologice in baza unor contracte de leasing.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.