7 Aprilie 2014 , 14:49 in Business
Programul "Rabla 2014" incepe marti pentru persoane fizice, pentru care sunt disponibile 17.000 de tichete, alocate electronic dealerilor, cei care isi caseaza masina primind la cumpararea unui autoturism nou o reducere de 6.500 de lei, a anuntat ministrul Mediului, Attila Korodi.

Ministrul Mediului a spus ca cetatenii se pot duce de marti, de la ora 11.00, sa se inscrie la dealerii validati in program, pentru a primi tichetele alocate.

Totodata, si in acest an va fi acordat, pe langa prima de casare de 6.500 de lei, un eco-bonus in valoare de 500 de lei pentru: achizitionarea unui autovehicul nou, incadrat in norma de poluare Euro 6, achizitionarea unui autovehicul nou al carui motor genereaza o cantitate de emisii ce dioxid de carbon mai mica de 100g/km si achizitionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid, fara a putea fi insa cumulate mai mult de doua eco-bonusuri, scrie MEDIAFAX.

Cei care doresc sa se inscrie anul acesta in programul Rabla o vor putea face la orice dealer dintre cei validati. Distributia tichetelor Rabla nu a mai fost facuta, ca in anii trecuti, pe judete, in functie de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritoriala, ci in functie de cerere, tichetele electronice fiind extrase dintr-o baza de date nationala de dealerii auto validati.

Totodata, tichetele nu mai sunt distribuite in etape, ci vor fi toate disponibile odata cu lansarea programului. Dealerii autorizati au la dispozitie 17.000 de tichete, cate au fost alocat anul acesta persoanelor fizice in cadrul programului Rabla. Tichetele au fost alocate electronic, in sistemul informatic gestionat de AFM.

In programul "Rabla 2014", pentru persoane juridice vor fi disponibile alte 3.000 de vouchere, perioada de evaluare si validare a dosarelor ce vor fi depuse de institutii si firme urmand sa fie anuntata ulterior.

Anul acesta, cei care vor dori sa isi caseze masina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achizitia unui autoturism nou se vor prezenta direct la dealerul auto validat de la care doresc sa cumpere si se vor inscrie, urmand ca apoi sa mearga la un colector autorizat in program pentru casare, la Politie pentru radierea autovehiculului si sa revina la dealer pentru a incheia contractul de vanzare-cumparare.

Cei care vor sa isi caseze vechea masina, dar nu si sa cumpere o masina noua, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie sa mearga la dealer. Atunci cand va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi pe numele celui care cumpara autoturismul. Astfel, nemaiexistand fizic tichete, ele nu vor mai putea fi obtinute si vandute de cei care au de casat o masina, dar nu vor sa cumpere o masina noua. In schimb, cei aflati in aceasta situatie trebuie sa se inteleaga din start cu cineva care vrea sa cumpere o masina noua, caruia sa ii cedeze reducerea de 6.500 de lei.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Programul Rabla 2014 incepe marti: Cate tichete sunt disponibile.


Ultima ora din Business pe 9AM