Potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, in cadrul intrevederii, presedintele Traian Basescu a vorbit despre importanta transferului in Romania de experienta dobandita de compania Chevron in exploatarile de gaz de sist din Statele Unite ale Americii, ca o contributie la dezvoltarea si la asigurarea securitatii energetice a tarii noastre.
Potrivit MEDIAFAX, presedintele Traian Basescu a invitat reprezentantii companiei Chevron sa analizeze oportunitatea ca un numar cat mai mare de tineri specialisti care au absolvit universitatile romanesti sa poata fi angajati in activitatile pe care compania le desfasoara in diferitele zone din tara, se mai arata in comunicatul de presa.
Directorul Chevron Europe Exploration and Production, Derek Magness a prezentat stadiul dezvoltarii proiectului in Romania si perspectivele pentru evaluarea cantitatilor de gaze de sist existente in tara noastra.
"Discutiile au facut referire si la insemnatatea implicarii comunitatilor locale in desfasurarea activitatilor companiei", se mai arata in comunicatul Administratiei Prezidentiale.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro