Proiectul, realizat in parteneriat cu Bursa de Valori Bucuresti si mediul academic, isi propune sa aduca in atentia publicului larg notiuni despre piata de capital si investitia la bursa, potrivit Wall-Street.ro.
“Academia Broker este cel mai important proiect educational al SSIF Broker si, probabil, unul dintre cele mai importate ale pietei de capital. Suntem bucurosi sa investim resurse umane si financiare in descoperirea si educarea viitoarelor generatii de brokeri si investitori, de care bursa locala are mare nevoie pentru a intra in noua etapa pe care ne-o dorim cu totii. Parteneriatul cu Bursa de Valori Bucuresti ne onoreaza si ne intareste credinta ca educatia este una dintre directiile dezvoltarii pietei de capital. Amploarea proiectului, nivelul de resurse implicate, profesionalismul si dedicarea echipei – sunt ingredientele care vor asigura succesul si atingerea tuturor obiectivelor”, a declarat Grigore Chis, director general al Broker Cluj.
Academia Broker debuteaza luni, 24 februarie, cu primul seminar organizat la Academia de Studii Economice Bucuresti.
Citeste mai multe Wall-Street.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro