Echipa de experti FMI, CE si Banca Mondiala va sosi la Bucuresti marti, 21 ianuarie, pentru a doua evaluare a acordului incheiat la mijlocul anului trecut si completarea primei evaluari, misiune care se va incheia in 3 februarie, au declarat surse guvernamentale.

Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar International sa aprobe doua evaluari ale acordului preventiv al Romaniei, dupa ce presedintele Traian Basescu a refuzat sa semneze ultima scrisoare de intentie, opunandu-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenti pe litru de carburanti, document care incheia evaluarea derulata la finele anului trecut de FMI.

Potrivit MEDIAFAX, ministrul pentru buget, Liviu Voinea, a declarat marti, la Viena, ca acordul cu FMI este in derulare si a aratat ca economia a performat anul trecut mai bine decat au estimat autoritatile romane impreuna cu expertii internationali, cresterea din 2013 indreptandu-se spre 3%.

"Nu este nicio suspendare a acordului, acesta este in derulare. Chiar si in absenta unei scrisori aprobate, implementam toate masurile. Acelasi lucru este valabil si pentru memorandumul cu UE, care nu are nicio problema, deoarece evaluarile lor sunt la cate sase luni, iar in ianuarie va fi prima", a declarat Voinea.

Premierul Victor Ponta a declarat, saptamana trecuta, ca Romania a incheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB si o crestere economica de 2,7%, mai mare decat cea prognozata.

Pentru anul trecut, Guvernul, FMI si Comisia Europeana au anticipat o crestere economica de 2,2%, dupa ce initial tinta a fost fixata precaut la 1,6%.

Board-ul FMI a amanat in decembrie discutia privind evolutia acordului cu Romania, intrucat autoritatile nu au putut trimite scrisoarea suplimentara de intentie fara semnatura presedintelui.

Basescu a declarat, marti, ca in curand va incepe vizita la Bucuresti a delegatiei FMI, mentionand, in acest context, ca decizia sa este ca acciza suplimentara la carburant sa nu se introduca.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.