Imprumutul a fost semnat la 24 decembrie de ministrul Finantelor Publice, Daniel Chitoiu, si ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, din partea statului roman, iar din partea BEI de catre seful biroului din Romania, Flavio Schiavo Campo de Gregorio, si Stella Renita, consilier juridic.
"Imprumutul contractat de la BEI va contribui semnificativ la reducerea presiunilor pe bugetul de stat pentru asigurarea cofinantarii masurilor din PNDR pentru perioada iulie 2013 - decembrie 2015 si la cresterea gradului de absorbtie in cadrul acestui program, prin acoperirea unei portiuni importante din contributia nationala pentru schemele selectate", se arata intr-un comunicat transmis de Ministerul Finantelor, scrie MEDIAFAX.
Astfel, vor fi eligibile la finantare elementele componente ale noua masuri selectate in cadrul a patru axe din PNDR, pentru plati efectuate in intervalul iulie 2013 - decembrie 2015.
"Creditul de la BEI reprezinta o sursa avantajoasa de finantare a deficitului bugetului de stat pe termen lung, cu o maturitate de pana la 15 ani, cu pana la 5 ani gratie si la costuri reduse, BEI fiind institutie financiara a Uniunii Europene cu rating AAA", se mai spune in comunicat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Spectacol total de Paşte: vedetele se întrec la Bătălie pe veselie încurajate...
Sursa: kudika.ro