"UE saluta acordul pe buget dintre presedinte si premier si va continua sa lucreze impreuna cu Guvernul de la Bucuresti astfel incat obiectivele programului FMI-UE privind ajustarea fscala sa fie indeplinite", au precizat aceste surse, pentru MEDIAFAX.
Alternativele pe care le propune Romania in locul accizei de 7 eurocenti la motorina trebuie sa aiba acelasi impact bugetar ca aceasta taxa, a declarat, la 10 decembrie, purtatorul de cuvant al CE Simon O’Connor.
"Speram ca se va putea ajunge la un acord in Romania cat mai curand posibil si pot spune ca suntem pregatiti sa analizam orice propuneri alternative favorabile cresterii economice, cu un impact bugetar echivalent si de o calitate echivalenta cu cele stabilite initial", a precizat purtatorul de cuvant al comisarului Olli Rehn.
FMI considera ca sunt necesare masuri care sa compenseze veniturile pierdute de stat prin amanarea cresterii accizei la carburanti, iar o misiune a Fondului se va afla la Bucuresti in luna ianuarie pentru discutii cu autoritatile, vizand combinarea primelor doua evaluari ale acordului stand-by.
"Pentru a asigura atingerea tintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesara adoptarea unor masuri care sa compenseze veniturile pierdute in urma amanarii cu trei luni a majorarii accizei la carburanti. Autoritatile au cerut discutarea unor astfel de masuri in luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizata combinarea primelor doua evaluari ale programului economic sustinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizita la Bucuresti in luna ianuarie", potrivit unei declaratii de presa transmisa luni de reprezentantul rezident al FMI in Romania si Bulgaria, Guillermo Tolosa.
FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de catre presedintele Traian Basescu, considerata "un pas binevenit".
Legea bugetului pe 2014 a fost publicata joi in Monitorul Oficial.
Premierul Victor Ponta a anuntat ca introducerea accizei de 7 eurocenti la carburanti va fi amanata cu trei luni, pana la 31 martie 2014.
Un nou magazin Victoria’s Secret te așteaptă în Mega Mall, București
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Marcel Ciolacu, susținător al Gabrielei Firea la PMB: Gabi, îți promit că îți...
Sursa: wall-street.ro