"Pentru a asigura atingerea tintei de deficit bugetar de 2,2% din PIB, va fi necesara adoptarea unor masuri care sa compenseze veniturile pierdute in urma amanarii cu trei luni a majorarii accizei la carburanti. Autoritatile au cerut discutarea unor astfel de masuri in luna ianuarie cu echipa FMI, fiind vizata combinarea primelor doua evaluari ale programului economic sustinut prin acordul stand-by. O misiune FMI a planificat o vizita la Bucuresti in luna ianuarie", potrivit unei declaratii de presa transmisa luni de reprezentantul rezident al FMI in Romania si Bulgaria, Guillermo Tolosa, scrie MEDIAFAX.
FMI a salutat, de asemenea, promulgarea bugetului de stat pe 2014 de catre presedintele Traian Basescu, considerata "un pas binevenit".
Legea bugetului pe 2014 a fost publicata joi in Monitorul Oficial.
Premierul Victor Ponta a anuntat ca introducerea accizei de 7 eurocenti la carburanti va fi amanata cu trei luni, pana la 31 martie 2014.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mai multe hoteluri de pe litoralul bulgăresc ar putea rămâne închise din...
Sursa: wall-street.ro