Statul elimina restrictiile impuse in prezent cetatenilor straini care vor sa cumpere terenuri agricole, dupa 1 ianurie, inclusiv obligatia de a avea experienta in agricultura, dar pastreaza prevederea privind dreptul de preemptiune al cetatenilor romani, potrivit unui proiect de lege.

Guvernul renuntase recent la intentia de a limita la 100 de hectare suprafata de teren agricol pe care o poate detine o persoana fizica, cetatean roman sau din alt stat UE, dar mentinuse insa conditiile la cumparare privind cunostintele in domeniul agricol si perioada minima de cinci ani de activitate in acest sector.

"Si aceste restrictii au fost eliminate, mentinandu-se insa dreptul de preemptiune la achizitia terenurilor al coproprietarilor persoane fizice, arendasilor, vecinilor persoane fizice si a tinerilor cu varste de pana la 40 de ani care au activitati agricole in localitatea in care se afla respectivul teren agricol", au declarat, potrivit MEDIAFAX, surse din Ministerul Agriculturii.

Masurile sunt prevazute intr-un proiect de Lege privind reglementarea vanzarii-cumpararii terenurilor agricole de catre persoane fizice. Potrivit surselor citate, proiectul va fi discutat in sedinta de Guvern de miercuri.

Totodata, Agentia Domeniilor Statului se transforma in Autoritatea pentru Administrarea si Reglementarea Pietei Funciare.

In momentul in care va primi o oferta de la un cetatean strain, vanzatorul este obligat sa mearga la primarie cu o cerere prin care solicita notificarea preemptorilor si afisarea ofertei de vanzare a terenului agricol. Cererea va fi insotita de oferta de vanzare a terenului agricol, care va cuprinde, pe langa pretul cerut pentru teren, numele si prenumele vanzatorului, adresa completa a domiciliului acestuia, amplasamentul terenului, suprafata, categoria de folosinta si documentele cadastrale.

Potrivit surselor citate, Ministerul Agriculturii intentioneaza sa introduca o taxa fixa pe care sa o plateasca vanzatorul la primarie, pentru gestionarea actelor si demersurilor de catre functionarii statului.

Citeste si:
Statul vrea miliardul de la OMV Petrom. Soluția găsită
Statul vrea miliardul de la...

Daca in termen de 30 de zile nu cumpara nimeni, terenul poate fi vandut cetateanului strain.

Piata funciara va fi liberalizata la 1 ianuarie 2014, data de la care si cetatenii straini pot cumpara teren agricol in Romania. In prezent, strainii care vor sa achizitioneze pamant in Romania trebuie sa infiinteze o firma persoana juridica romana.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.