Bancile vor fi nevoite sa reduca dobanzile la creditele in lei dupa ce BNR a scazut rata cheie cu un punct in perioada iulie-septembrie, la 4,25%, ultima taiere a dobanzii fiind de doar 0,25 puncte procentuale, astfel incat bancile sa nu scada bonificatiile la depozite, afirma Mugur Isarescu.

"Dupa parerea mea, asa mai neaos, este ca n-au incotro. Ce-o sa faca cu atatia bani? Vin la facilitatea de depozit a Bancii Nationale, aceasta a ajuns lar la 1,25%, se va reduce si mai mult in perioada urmatoare. Chiar din punctul lor de vedere, ceea ce am sugerat de fiecare data si sugerez si acum, interesul bancilor comerciale este sa ieftineasca semnificativ costul creditarii in lei", a declarat luni guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, intr-un briefing de presa dupa sedinta CA pe probleme de politica monetara.

El a afirmat ca ieftinirea creditelor in lei este insuficienta si ca maniera in care politica monetara se rasfrange asupra politicii de imprumut a bancilor s-a reflectat cu intarziere si moderat, comparativ cu transmisia mult mai rapida catre piata interbancara si catre dobanzile la titlurile de stat.

Astfel, bancile au un "camp mare" in continuare pentru a ieftini creditul in moneda nationala.

"Consider ca reducerea nivelului dobanzilor la creditele in moneda nationala este categoric insuficienta si nu reflecta nici politica monetara, nici conditiile de piata. Politica monetara, acolo de unde bancile isi alimenteaza cu lichiditate nevoile, dobanzile sunt de cinci-sase ori mai mici decat dobanzile la credite, nu vad nicio justificare din punct de vedere economic, au justificarile lor legate de incredere, de calitatea clientilor, de riscurile pe care le percep, de faptul ca si discutia cu clauzele abuzive determina o stare de incertitudine, de neincredere, dar n-au motive economice si financiare pentru a nu reduce dobanzile la credite", a explicat Isarescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.