Directorul general al Romarm, Dan Tache, a declarat, luni, ca 2012 a fost cel mai prost an din istoria companiei, fiind inregistrate pierderi de 800.000 de lei, in conditiile in care anul anterior, 2011, a fost foarte bun.

El a mai spus ca pentru compania infiintata in 2000, anul 2013 este, la fel ca si 2011, un an bun.

"Anul 2013 se situeaza pe acelasi trend crescator. Acesta este target-ul meu, ca la sfarsitul anului sa putem sa ne laudam cu exporturi de cel putin de doua ori si jumatate mai mari decat anul trecut", a spus Tache, potrivit MEDIAFAX.

Pe de alta parte, acesta a aratat ca, dintr-o evaluare a productiei pe anul 2012, la export a mers 95,9% din productia companiei.

"Principala noastra sursa de existenta, de venit sunt exporturile. Piata romaneasca in domeniul nostru suporta anumite anumite constrangeri bugetare si atunci, ca debuseu pentru produsele noastre, noi am gasit prin activitate proprie exporturile", a explicat directorul.

El a raspuns, intrebat care sunt principalele piete de export ale Romaniei in ceea ce priveste industria de aparare: "Pietele nu au fost pierdute suta la suta. Noi suntem prezenti peste tot, in toata lumea. Dar, o data cu aderarea la UE si cu includerea in NATO, am trecut la alte calibre, la anumite compatibilitati cu alte armamente decat aveam in dotare si atunci este normal ca industria noastra sa fie orientata catre partenerii nostri militari strategici".

Compania nationala Romarm a fost infiintata in 2000, prin reunificarea industriei de armanent romanesti, avand o traditie de 75 de ani, si este cel mai mare furnizor de echipament militar, munitie si servicii de mentenanta in domeniu din Romania.

Capitalul Romarm este 100% romanesc de stat, sub autoritatatea Ministerului Economiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.