Tarom a avut in primul semestru pierderi de 63 milioane lei, in scadere fata de rezultatul negativ de 120 de milioane de lei din prima jumatate a anului trecut, a anuntat joi operatorul aerian national.

"Rezultatul financiar contabil pozitiv este in principal generat de imbunatatiri in aria comerciala, ceea ce a dus la cresterea venitului obtinut aferent unui pasager. De asemenea, au fost facute economii atat la cheltuielile de combustibil precum si a altor costuri", se arata intr-un comunicat al companiei, transmite MEDIAFAX.

In perioada analizata, compania a eficientizat programul de zbor si a optimizat reteaua de rute, astfel ca gradul de incarcare a aeronavelor a urcat cu 3%. De asemenea, Tarom a inregistrat o crestere cu 1,4% a numarului de pasageri pe cursele regulate, transportand in total 974.984 pasageri.

Tarom a lansat in acest an cursele Bucuresti-Dublin, Iasi-Bologna, Iasi-Torino, Iasi-Londra, Bucuresti-Praga si Cluj-Praga.

Venituri operationale au atins la sase luni 534 milioane lei, fata de 498 milioane lei la jumatatea anului trecut.

Compania are 2006 angajati, mai putini cu 4% fata de 2012, ca urmare a plecarilor voluntare si pensionarilor.

Tarom precizeaza in comunicat ca nu are datorii restante catre bugetul de stat sau parteneri si detine lichiditatile necesare derularii corespunzatoare a obiectului de activitate.

Presedintele Consiliului de Administratie, Dan Pascariu, a declarat ca rezultatele obtinute dupa numirea noului CA arata ca guvernanta corporativa introdusa prin programul de management privat este un succes.

"Desi unele dintre masurile prevazute in Planul de Management nu au fost inca antamate sau sunt in intarziere, Consiliul de Administratie si conducerea executiva vor colabora astfel incat tintele financiare prevazute in plan sa fie atinse sau chiar depasite", a spus el.

Planul de management, aprobat de CA in martie, prevede pierderi de 143 milioane lei in acest an, de 18 milioane lei in 2014, urmand ca in 2015 si 2016 compania sa realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.

Citeste si:
Cristina Cioran a rămas o mamă singură. Cine o ajută cu creșterea...
Cristina Cioran a rămas o...

Compania a incheiat anul trecut cu o pierdere preliminara si neauditata de 236 milioane lei.

In baza planului de management, Tarom a initiat in martie un program de retragere voluntara a personalului, vizand reducerea personalului cu 10% pana la finele anului.

Compania urmareste de asemenea o crestere a numarului de pasageri transportati cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane in acest an la 2,6 milioane in 2016, si o majorare a gradului de incarcare a aeronavelor, de la 68% in acest an la 75% in 2016.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.