"A conduce o institutie printr-o criza este foarte dificil si abia ulterior poti sa faci evaluari daca a fost bine sau nu. Cred ca este un moment in care ar trebui sa facem o evaluare daca abordarea noastra in 2008-2009 a fost cea mai buna. S-a incheiat si cel de-al doilea acord cu organismele financiare internationale si un asemenea bilant este necesar. Nu am nici timpul si nu e nici scopul meu acum, dar un lucru trebuie sa spun: ajustarea prin care a trecut Romania era inerenta", a afirmat Isarescu la seminarul "Strategica: On strategies in a challenging world", organizat de BNR si SNSPA.
Potrivit MEDIAFAX, el a aratat ca nicio tara nu poate sa creasca la infinit cu deficit de cont curent de 14% din PIB, nivelul din Romania in anii 2007-2008.
"Daca noi nu faceam ajustarea, o faceau pietele externe. Asta s-a si intamplat, intrarile de capitaluri in Romania s-au diminuat pana spre 2% din PIB. De la 19 miliarde de euro, cati bani au intrat in Romania in 2007 si 2008, in fiecare an s-au redus spre 3-4 miliarde de euro si atunci economia trebuie sa se adapteze. Nu a fost numai o decizie a noastra, a fost decizia pietelor", a precizat guvernatorul.
Isarescu a afirmat ca in 2007, inainte de criza, gandea o ajustare a deficitului de cont curent de la 14% la 8%, insa in urma crizei deficitul a scazut la 4%, ca urmare a corectarii pietelor.
"Ca sa fie mai acceptabila (ajustarea - n.r.), am compensat-o cu bani publici. Nu a venit Fondul (FMI - n.r.) pe capul nostru. Noi am spus ca ne trebuie niste bani ca sa compensam iesirile mari de capitaluri private. Aceasta este functia Fondului. Rastalmacirile ulterioare privind maniera in care am abordat criza se intampla in toate tarile", a mai spus guvernatorul BNR.
Citeste si: Oficial: Acordul cu Romaniei cu FMI si UE a fost finalizat cu succes
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro