Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat, joi, la Craiova, ca in urma cu o zi a primit de la administratorii judiciari evaluarile finale privind datoriile Oltchim, care arata ca unitatea are datorii de 793 de milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Ieri (n.r miercuri) mi-au comunicat administratorii judiciari evaluarile finale privind datoriile Oltchim. Din pacate, Oltchim este recorderul absolut al industriei economiei nationale. Nu a existat nicio companie din industria prelucratoare care sa adune datorii atat de mari - 793 de milioane de euro, o suma enorma. Responsabilitatile pentru aceasta, efective, ale celor care au condus combinatul le-am prezentat. Exista, fireste, si responsabilitati mai largi, ale clasei politice, ale unor reprezentanti ai autoritatilor locale si ale unor reprezentanti ai sindicatelor", a declarat Vosganian.
Ministrul Economiei a mai spus ca Oltchim este "un fel de cutie neagra a crizei de management a proprietatii de stat din ultimii 20 de ani". El a mai precizat ca in luna aprilie se va intruni adunarea creditorilor, iar in luna iunie "ar trebui sa inceapa procedura de privatizare" a Oltchim.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro