Prevederile sunt incluse intr-un proiect de ordonanta de urgenta pentru reglementarea unor masuri financiar fiscale, elaborat de Ministerul Transporturilor.
"Va fi o ordonanta de urgenta prin care CFR Marfa va prelua datoria de 606 milioane lei pe care CFR Infrastructura (CFR SA, n.r.) o are la ANAF. Prin aceasta operatiune, ANAF va descarca pe CFR Infrastructura de creanta, iar CFR Marfa isi va stinge partial datoria pe care o are la CFR Infrastructura. In pasul al doilea, statul va putea transforma datoriile preluate in actiuni, in vederea privatizarii. Prin aceasta procedura se scad semnificativ si arieratele companiilor de stat monitorizate de FMI, si se completeaza si veniturile bugetare", au afirmat sursele citate de MEDIAFAX.
Caracterul de urgenta este justificat de necesitatea adoptarii acestei masuri in vederea stingerii creantelor catre bugetul de stat, atenuand astfel si impactul social al proceselor de restructurare si reorganizare a societatilor comerciale, arata autorii documentului.
Intrarea in vigoare a acestui act normativ va conduce la diminuarea datoriilor CFR Marfa catre CFR SA si ale CFR SA catre Agentia Nationala de Administrare Fiscala, potrivit notei de fundamentare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro