Deficitul balantei comerciale a fost in februarie de 917,3 milioane lei (208,2 milioane euro), mai mic cu 1,29 miliarde lei (301,1 milioane euro) decat cel inregistrat in februarie 2012, atingand astfel cel mai redus nivel lunar din ultimii 10 ani, potrivit estimarilor INS.

Potrivit MEDIAFAX, exporturile FOB au insumat 16,96 miliarde lei (3,87 miliarde euro), iar importurile CIF 17,88 miliarde lei (4,08 miliarde euro), potrivit estimarilor Institutului National de Statistica (INS).

Comparativ cu februarie 2012, exporturile au crescut cu 10,8% la valori exprimate in lei (10% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 2% la valori exprimate in lei (1,3% in euro).

Fata de ianuarie, exporturile au crescut cu 4% in lei (4,6% in euro), iar importurile au avansat cu 1,5% la valori exprimate in lei (2% in euro).
Astfel, in primele doua luni ale anului deficitul comercial s-a plasat la 2,22 miliarde lei (508,4 milioane euro), mai mic cu 1,98 miliarde lei (461,1 milioane euro) decat cel raporat in aceeasi perioada a anului trecut, arata INS, intr-un comunicat.

Exporturile FOB au fost de 33,28 miliarde lei (7,57 miliarde euro), iar importurile CIF de 35,51 miliarde lei (8,08 miliarde euro).

Comparativ cu primele doua luni ale anului precedent, exporturile au crescut cu 9,4% la valori exprimate in lei (8,1% in euro), iar importurile cu 2,5% in lei si cu 1,3% in euro.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri in perioada ianuarie-februarie a fost de 23,47 miliarde lei (5,35 miliarde euro) la expedieri si de 26,72 miliarde lei (6,09 miliarde euro) la introduceri, reprezentand 70,7% din total exporturi si 75,5% din total importuri.

Schimburile extracomunitare de bunuri au totalizat 9,8 miliarde lei (2,21 miliarde euro) la exporturi si de 8,78 miliarde lei (1,98 miliarde euro) la importuri, reprezentand 29,3% din exporturi si 24,5% din importuri.

Ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse masini si echipamente de transport (42,4% la export si 34,4% la import) si alte produse manufacturate (34% la export si respectiv 29,6% la import).

Citeste si:
Consumul de curent al utilizatorilor casnici din România, mai mic...
Consumul de curent al...

In ianuarie deficitul comercial a fost de 1,3 miliarde lei (300,2 milioane euro), in scadere de la 460,2 milioane euro in ianuarie 2012.

Anul trecut, Romania a exportat bunuri de 45 miliarde euro si a importat produse de 54,6 miliarde euro, rezultand astfel un deficit de 9,5 miliarde euro, apropiat de cel din 2011.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.